Tabără de vară în Alba pentru tinerii din 8 județe din România

Timp de patru zile, 20 de tineri din opt județe din România participă la o tabără de vară, pe parcursul căreia vor pune în practică argumentele pentru dezbateri, comunicare și strategii, implicare civică și acțiuni democratice.

În perioada 26-30 august 2019, Munții Apuseni și județul Alba vor fi gazde și galerie regională cu expunere a ”lucrărilor” ce reflectă impactul fondurilor europene realizate prin proiecte.

Tabăra este organizată de Centrul Europe Direct Regiunea Centru, alături de Centrele Europe Direct Arad și Timișoara, fiind susținută de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și de către Consiliul Județean Alba.

Participanții la tabără au fost selectați din rândul tinerilor ce pe parcursul lunilor aprilie-mai au participat și s-au implicat în dezbaterile organizate pe tema alegerii viitorului Europei și a viitorului României în Europa.

Periplul prin patru județe din Regiunea Centru – Alba, Brașov, Sibiu și Mureș -concretizat prin organizarea de către Centrul Europe Direct Regiunea Centru și ADR Centru, a patru dezbateri cu studenți, elevi și cetățeni, a fost completat de dezbateri similare care au avut loc și în Regiunea Vest (Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș) organizate de Europe Direct Timișoara și Europe Direct Arad.

Peste 500 de cetățeni au participat la aceste dezbateri publice, dintre care un număr de 70 de tineri s-au implicat direct și au făcut parte din echipele de dezbatere care au argumentat că e mai bine pentru cetățenii români: ”mult mai multă integrare în Europa”!

Pentru acești tineri și familiile lor, trebuie să demonstrăm că implicarea este întotdeauna mult mai benefică decât pasivitatea. Ne dorim să demonstrăm acest lucru pentru toți tinerii din Regiunea Centru.

Prin activitățile de informare organizate de Centrele Europe Direct, urmărim atât implicarea cetățenilor și colaborarea cu noi la definirea unor obiective, cât și educarea și transmiterea unor valori și principii, necesare pentru a putea avea o țară în care să avem motive reale să zâmbim.

Am luat în considerare răspunsul cetățenilor din regiunile Centru și Vest care au participat la aceste dezbateri, alegerea lor fiind ”să facem mult mai mult, împreună, în Uniunea Europeană”, să ne păstrăm locul în rândul Europei, să avem un stat de drept angajat într-o dezvoltare către progres ce asigură siguranța cetățenilor.

De aceea acțiunile noastre pe viitor vor fi canalizate în această direcție, iar pentru tabără, le-am propus o agendă care cuprinde activități de dezvoltare personală, dar și o parte mai relaxantă de vizită a ”pozelor” la proiecte cu fonduri europene care au sprijinit și continuă să susțină dezvoltarea orașelor, satelor, a afacerilor și a vieții noastre”, a declarat Simion Crețu director general ADR Centru.

Cum au fost selectați participanții?

Un număr de doisprezece tineri din Regiunea Centru ce au făcut parte din echipele de dezbatere și din cei prezenți la discuții, au fost aleși de juriu și votați de către cei din sală, au primit diplome de excelență și au fost invitați să participe gratuit la tabăra de vară.

Numărul lor s-a completat cu un număr de 8 tineri din zona de vest a țării, care au participat la dezbateri cu aceeași temă ce au avut loc în Regiunea Vest.

Cei ce participă sunt elevi în clasele XI-XII sau studenți la unitățile de învățământ din cele două regiuni.

Unde are loc tabăra și ce program vor avea participanții?

La Pensiunea ”Sub Piatra” din Munții Apuseni, pe parcursul a câteva zile, tinerii care au confirmat participarea vor lua parte la training-uri practice, unde vor avea oportunitatea să își completeze informațiile dobândite pe parcursul anilor de studiu și să își perfecționeze conduita în cazul unor prezentări, să gestioneze situații de comunicare și să cunoască diversitatea acțiunilor democratice prin care se pot implica civic în schimbarea societății.

Modulele propuse pe agendă de organizatori sunt ”Vorbitul în public, Argumentare/Contraargumentare, Meci de debate” susținut de Ciprian Cucu, ”Comunicare instituțională, Marketing politic, gestionare situații de criză-Fake news” susținute de Dan Lungu, precum și un modul de ”Implicare civică, Acțiuni democratice, Lobby” susținut de Radu Hossu.

Pentru exemplificare proiectelor ce s-au realizat sau se vor realiza prin fonduri europene și rezultatele lor care deja sunt recunoscute, tabăra va începe cu vizitarea Cetății Vauban din Alba Iulia, care prin finalizarea celor trei proiecte în valoare de peste 40 milioane euro, astăzi e un reper pe harta europeană a destinațiilor turistice.

Colegiul ”Bethleen Gabor” din Aiud modernizat cu fonduri Regio, Cetatea de la Aiud, drumul Aiud-Buru și proiectele sociale realizate de Consiliul Județean Alba, sunt alte câteva obiective care le vor fi prezentate tinerilor ca fiind ”poze și priveliști” din galeria unui județ a cărui imagine și condiții socio-economice s-au îmbunătățit ca urmare a derulării proiectelor finanțate de Uniunea Europeană.

Articolul precedentAjutoare de nădejde ai jandarmilor albaiulieni
Articolul următorPoliţiştii din judeţul Alba au aplicat peste 550 de amenzi săptămâna trecută

Comments are closed.