Sorin Cîmpeanu despre noua strategie pentru școli: „E nevoie să facem orice pentru a nu bloca spitalele”

Sorin Cîmpeanu – ministrul Educației susține că a fost introdus ca indicator în luarea deciziei privind funcţionarea şcolilor gradul de ocupare a paturilor de spital destinate patologiei COVID pentru că este important să nu existe presiune asupra sistemului medical.

„Pragul de 60% vaccinare a personalului din învăţământ a fost un indicator foarte bun atâta vreme cât el a putut să accelereze procesul de vaccinare a personalului din învăţământ, suntem la peste 70% grad de vaccinare a personalului din învăţământ la nivel naţional.

Avem 2838 de şcoli şi grădiniţe în care gradul de vaccinare era sută la sută din 17.631, 14.000 erau peste 60 la sută. Asta arată responsabilitatea profesorilor, învăţătorilor, educatorilor faţă de siguranţa sanitară. Dar acum odată cu specificul acestei variante Omicron, care din păcate afectează şi persoanele vaccinate, a fost necesară schimbarea strategiei cu privire la modul de funcţionare a şcolilor.

E nevoie să facem orice pentru a nu bloca spitalele. În acest orice, din păcate, am înţeles că trebuie să facă parte şi intrarea în online a şcolilor şi grădiniţelor, în judeţul respectiv”, a declarat Sorin Cîmpeanu, joi seara, la un post TV.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentFlorin Cîțu: „Nu există un cadru legal care să le permită românilor să nu plătească factura”
Articolul următorDoar în 3 județe și municipiul București, salariul mediu este peste media națională

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.