Sfaturile medicilor ca zilele de Crăciun să nu se transforme într-un coșmar petrecut la spital

Perioada sărbătorilor este o adevărată provocare pentru majoritatea românilor care exagerează cu mâncarea. Medicii vin cu o serie de sfaturi ca zilele de Crăciun să nu se transforme într-un coșmar petrecut la spital. 

Medicii trag un semnal de alarmă și îndeamnă la cumpătare. Cei mai predispuși în această perioadă dificilă din an sunt cardiacii. Mulți preferă să renunțe la tratamente pentru a gusta bucatele de sărbători.

„Este mai grav să întrerupi tratamentul decât un pahar de șampanie”, a avertizat Adrian Tase, medic cardiolog.

 

Specialiștii consideră carnea de porc și răciturile cei mai mari inamici din an.

„Carnea de porc are colesterol, mai ales seara. Este vorba de excesul de sare, șorici, piftie, , dulciuri, cozonac”, a mai afirmat medicul.

 

Cele mai bune metode de a avea sărbători cu sănătate sunt prevenția și autocontrolul.

„Consumul de alcool să fie ponderat, să fim atenți la masa de Crăciun să fie bogată și cu fructe, lactate”, a precizat Luminița Paul, șefa Serviciului de Ambulață Argeș.

De asemenea, este foarte important ca porțiile de mâncare să fie mici. Mai mult, este recomandată cât mai multă apă. Pe lângă hidratare, apa reduce pofta de mâncare. Printre simptomele indigestiei alimentare se numără și dureri abdominale, greață și balonare. 

Articolul precedentCum se conduce maşina pe polei sau pe gheaţă – când se accelerează sau se apasă pedala de frână
Articolul următorMarile oraşe ale lumii anulează evenimentele de Revelion din cauza Omicron. Unde se vor mai organiza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.