Se apropie minivacanța de Paște 2022 – Câte zile libere au românii în acest an

Veste bună pentru români! Se apropie minivacanța de Paște. De câte zile libere au parte angajații la stat și la privat.

 

Sărbătorile pascale din acest an aduc o minivacanță de patru zile, în a doua jumătate a lunii aprilie.

Ziua de 22 aprilie, vineri, este zi liberă cu ocazia sărbătorii Vinerea Mare, iar în ziua de 24 aprilie, duminică, este sărbătorit Paştele Ortodox. Luni, 25 aprilie este a doua zi de Paşte, astfel că este de asemenea liberă.

 

Pentru alte culte religioase, angajații mai beneficiază de încă două zile libere pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale declarate de cultele respective. În acest an, Paștele catolic este sărbătorit cu o săptămână înaintea Paștelui ortodox. Cei care sărbătoresc Paștele catolic 2022 vor avea zile libere la jumătatea lunii aprilie. Paștele catolic pică pe 17 aprilie 2022, astfel că angajații de la stat și de la privat vor beneficia de mai multe zile libere, după cum urmează: 15 aprilie – Vinerea Mare, 17-18 aprilie – prima și a doua zi de Paște.

CÂTE ZILE LIBERE MAI SUNT ÎN 2022

 

1 mai(duminică)- Ziua Muncii

1 iunie(miercuri)- Ziua Copilului;

12 iunie şi 13 iunie(duminică şi luni)- Prima şi a doua zi de Rusalii;

15 august(luni)- Adormirea Maicii Domnului;

 

30 noiembrie(miercuri)- Sfântul Andrei;

1 decembrie(joi)- Ziua Naţională a României;

25 decembrie şi 26 decembrie(duminică şi luni)- Crăciunul.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii, potrivit legislației în vigoare. Dacă nu poate fi acordată acestă compensare, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Articolul precedentPetrolul și gazele ajută Rusia să treacă peste sancțiunile economice. Peste 3 miliarde de euro pentru „zile negre”
Articolul următorNicolae Ciucă, întâlnire cu o delegație a Congresului SUA în contextul războiului – Cum se apără România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.