Proprietarul unei ferme din comuna Hopârta, județul Alba, a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 5 ani și 6 luni de închisoare pentru infracțiunea de trafic de minori.
Ionuț S. a fost judecat pentru faptul că a exploatat timp de trei ani cinci copii minori, cu vârste între 11 ani și 14 ani, la ferma de animale pe care o deține.
Potrivit procurorilor, în cadrul fermei cu circa 160 de bovine, copiii au fost obligați să execute munci deosebit de grele, neadecvate vârstei, pentru care primeau sume modice, cuprinse între 200-300 lei pe lună.
Banii erau plătiți fie minorilor, fie părinților acestora, dar de multe ori nu le dădea niciun ban considerând că le oferă persoanelor vătămate hrană, cazare și telefoane mobile în contul acestor sume. Victimele sunt copii romi de etnie maghiară și provin din localitatea Roșiori, județul Bihor, și au ajuns la ferma din județul Alba.
Băieţii au reuşit să scape în aprilie 2019, mulţumită unui poliţist mai atent din zonă care, în timp ce patrula, i-a văzut de mai multe ori muncind şi care a raportat cazul superiorilor. Fermierul mai trebuie să le plătească copiilor daune morale totale în valoare de 50.000 de euro (câte 10.000 de euro pentru fiecare minor) și daune materiale cifrate la un total de 80.000 de lei.
Procurorii DIICOT susțin că bărbatul în vârstă de 43 de ani a profitat de starea de vulnerabilitate a copiilor și i-a supus pe aceștia, în mod forțat, la executarea unor munci deosebit de grele ce depășeau capacitatea lor fizică. De asemenea, ”le insufla sentimente de teamă și anxietate, prin comportamentul agresiv fizic și verbal, asigurându-le condiții de locuit insalubre și un program pentru hrană impredictibil și carențial”.
Copiii au fost cazaţi într-o încăpere amenajată într-una din grajdurile fermei. Era o cameră mizerabilă, cu paturi, o masă şi scaune, prin care mişunau gândacii şi şobolanii. Băieţii se puteau spăla într-un lighean sau afară, la furtun, toaletă nu aveau, fiind obligaţi să-şi facă nevoile ca animalele, în grajd, sau pe la colţurile clădirilor. Mâncare primeau când şi când, însă doar hrană rece, pateu, slănină, parizer pe care nici nu le puteau pune la păstrare, pentru că nu aveau frigider.
”A vrut să dea cu jeepul peste mine”
Munca începea la 8 dimineaţa şi se termina noaptea. Hrăneau animalele, curăţau grajdurile, scoteau gunoiul cu roaba, chiar şi de două ori pe zi. Dacă nu-i plăcea cum muncesc, fermierul îi înjura şi-i agresa, ceea ce părinţii nu aveau cum să afle, căci discuţiile lor cu copiii erau monitorizate. Pe unul dintre băieţi l-a bătut în timp ce încerca să fugă de la fermă.
„A venit după mine cu jeep-ul, a vrut să dea peste mine. Am aruncat cizmele ca să pot fugi mai bine, dar m-a ajuns. M-a lovit cu maşina peste şoldul drept şi am căzut. A sărit din maşină, era cu doi băieţi care m-au ţinut, iar el m-a lovit cu pumnii. Am fost numai sânge…”, a descris episodul copilul de 13 ani, în declaraţia care a fost redată şi în sentinţa de condamnare a bărbatului.
În document, instanţa a dezvăluit că, în timp ce-i abuza pe copii, bărbatul poza în bun creştin. Se ruga, ţinea post, punea copiii să dea cu tămâie prin grajduri, chema preoţi să-i facă descântece şi „dezlegări”, convins că erau sub vrăji, blesteme şi farmece atât el, cât şi animalele. Bărbatul a negat cu vehemență că i-ar fi agresat fizic pe vreunul din copii, însă, din procesele verbale de redare a convorbirilor purtate, a rezultat contrariul, acesta confirmând că „ori fuge, ori îi bat io”.
”Mă bătea că nu-i convenea cum lucram, m-a bătut și cu piciorul. Pe (…) l-a bătut și cu bota, pe mine doar cu piciorul și cu mâna. Am fugit, dar m-am întors la lucru să dau bani la tata”, a spus un alt copil. Martorii audiați au relatat despre faptul că au cunoștință că la ferma inculpatului au lucrat copii, unii susținând și că au văzut cum îi bătea. Au mai spus că erau cazați într-o cameră amenajată în grajd, că lucrau de dimineața până seara, unul din minori conducea și un tractor, făceau curățenie în grajd, inclusiv la tauri periculoși.
Curtea de Apel Alba Iulia a menținut pe 12 octombrie 2022 hotărârea Tribunalului Alba și a menținut sechestrul asigurător pe bunurile fermierului până la plata daunelor morale și materiale către victimele acestuia.
Sursa: Realitatea de Alba