S-au luat noaptea la bătaie în stradă. Polițiștii i-au ”răcorit” 24 de ore

În noaptea de 07/08 iulie 2020, în jurul orei 00.15, polițiștii din Sebeș au intervenit pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu unde a fost semnalat un scandal în care erau implicate două persoane.                

Din primele cercetări s-a constatat că între un tânăr de 21 de ani și unul de 37 de ani, ambii din Sebeș, au avut loc discuții în contradictoriu, împrejurare în care și-au aplicat reciproc lovituri cu pumnii și picioarele și au tulburat liniștea publică din cartier.

Pe numele lor a fost întocmit dosar penal, pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar polițiștii i-au reținut, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 9 iulie, să îi prezinte în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.

Articolul precedentDeclarații de urgență la Palatul Cotroceni! Președintele Klaus Iohannis anunță dacă se impun noi măsuri RESTRICTIVE
Articolul următor31 de metri cubi de material lemnos, confiscați de polițiști

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.