Sărbătoare 8 decembrie – Mai mulți sfinți prăznuiți astăzi în calendarul ortodox

Sărbătoare mare în data de 8 decembrie în calendarul ortodox din România.

Sfântul Cuvios Patapie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 8 decembrie.

S-a născut în cetatea Teba de pe malul Nilului, în Egipt, din părinţi evlavioşi. 

„Venind în vârstă desăvârşită, a trecut cu vederea deşertăciunea lumii acesteia şi, lăsând casa, părinţii şi prietenii, s-a făcut monah”. (Vieţile Sfinţilor)

Alegând viaţa pustnicească, Sfântul Patapie s-a retras în ţinuturile deşertice ale Egiptului.

S-a făcut vestit şi pentru înţelepciunea sa, fiind căutat şi lăudat de oameni, motiv pentru care a părăsit pustia şi a plecat la Constantinopol.

„Aici, făcându-şi o colibă aproape de Vlaherna, lângă zidul cetăţii, s-a închis într-însa şi se odihnea acolo, ca în pustie, neştiut de nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care ştie pe cei ce sunt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetată rugăciune”. (Vieţile Sfinţilor)

„Dar precum nu poate cetatea a se ascunde, stând pe vârful muntelui, aşa şi omul cel cu fapte bune, care a venit într-o desăvârşită sfinţenie. Pentru că Dumnezeu preamăreşte pe cei ce-L preamăresc pe El şi descoperă pe cei ce s-au umplut de darul Său şi pentru folosul altora”. (Vieţile Sfinţilor)

Deci şi acest desăvârşit întru sfinţenie, Sfântul Cuvios Patapie, care era înzestrat cu mari haruri, tămăduind prin rugăciune pe cei aflaţi în suferinţe, a fost descoperit celor bolnavi.

Sfântul Patapie, ajungând la adânci bătrâneţi, s-a săvârşit în pace, încredinţând Domnului duhul său. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorVremea 8 decembrie – Ploi și burniță în jumătate din țară – Condiții de polei și ninsori

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.