S-a redeschis pasajul subteran Bd-ul Transilvaniei- Parcul Unirii

Marți, 14 iulie 2020, a avut loc recepția finală a obiectivului de investiții:  „REDESCHIDEREA PASAJULUI SUBTERAN BD. TRANSILVANIEI – PARCUL UNIRII”

 
Recepția finală fusese programată pentru finalul lunii martie 2020, dar din cauza stării de urgență, constructorul a solicitat prelungirea termenului de predare a obiectivului. Timpul suplimentar a fost necesar pentru finalizarea celor două două ascensoare și autorizarea lor.
 
Începând cu data de luni, 20 iulie 2020, trecerile de pietoni peste Bulevardul 1 Decembrie 1918, din zona pasajului, vor fi desființate.
 
În ceea ce privește utilizarea toaletelor publice, în următoarea perioadă, se va căuta soluția deschiderii lor. În prezent, nu există personal disponibil pentru funcționalizarea lor: nu există personal excendentar care să poată fi transferat acolo, iar angajările în perioada stării de alertă sunt suspendate. Cel mai probabil, până la asigurarea de personal propriu se va apela la soluția contractării de servicii pentru operarea celor două noi toalete publice.
 
Despre pasaj,caracteristici:

             – Pasaj subteran S = 233,61mp

             – Scări acces pasaj 1 = 120,59 mp

             – Scări acces pasaj 2 = 83,69 mp

             – Scări acces pasaj 3 = 78,79 mp

             -Toalete publice = 36,24 mp (barbați, femei și persoane cu dizabilități)

        TOTAL = 552,93 mp

Descrierea lucrărilor realizate:

Refacerea în totalitate a finisajelor, atât cele interioare cât și cele exterioare, realizare instalații electrice interioare, amenajare grupuri sanitare pentru femei, bărbați și unul pentru persoane cu dizabilități, inclusiv amenajarea scărilor de acces atât dinspre Parcul Unirii cât și dinspre B-dul Transilvaniei.

Finisaje: pardoseli andezit gri, pereți placați la interior și exterior cu travertin, tavan realizat din panou de tablă ambutisată (pentru preluarea eventualelor infiltrații de ape pluviale (meteorice).

Datorită utilizării intense a Parcului Unirii cât și a întregii zone s-au montat două lifturi pentru persoane cu nevoi speciale, unul  amplasat pe partea Parcului Unirii,  iar cel de-al doilea amplasat în zona de ieșire a blocului M6 (Bd. Transilvaniei).

De asemenea din considerente de securitate și siguranță în spațiul public, pasajul este prevăzut cu un sistem de supraveghere video.

Pentru buna funcționare, spațiul este prevăzut cu instalații curente necesare – apă caldă (boiler electric) și rece, canalizare, instalații electrice, panouri electrice radiante în băi pentru încălzire.

Executantul lucrărilor: Elis Pavaje SRL Petrești

Valoarea pentru execuţie: 1.996.721,36 lei cu TVA, din care valoare lifturi total 704.028,15 lei (C+M = 442.237,67 lei cu TVA + utilaj lift = 261.790,4 lei cu TVA)

Articolul precedentGCS raportează 641 de cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore
Articolul următor100% TU DECIZI! Maricel Popa, baronul PSD care taie și spânzură în Iași

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.