ROMÂNIA SUVERANĂ | Faptele bune sunt cele care pot schimba lumea în care trăim

În fiecare an, la mijlocul lunii noiembrie, marcăm Ziua Mondială a Copiilor Orfani, adică a celor mai necăjiți dintre pruncii acestei națiuni. Ei sunt cei rămași singuri pe lume nu pentru că au fost abandonați, ci pentru că părinții s-au stins. În fiecare an, aproximativ 9.000 de copii intră în sistemul de protecție specială. Ei fie sunt abandonați, fie sunt luați din familii pe motive de abuz, neglijență, ori alte tragedii pe care le trăiesc.

Deși cel mai bun loc pentru un copil și dezvoltarea lui este familia, de cele mai multe ori el nu are altă opțiune decât să stea în centre de plasament, ori alte forme de protecție pentru mulți ani. Iar în tot acest timp, devin prieteni cu suferințe de neimaginat. Integrarea lor în societate este una dificilă, iar opțiunile care le sunt puse la dispoziție sunt limitate. În acest moment, conform unor statistici, 46.000 de copii sunt în sistemul de protecție specială. Datele pe care vi le-am prezentat sunt furnizate de cei de la Alianța România fără orfani. Aceste suflete nu sunt ale nimănui, avem datoria să asigurăm șanse egale de dezvoltare și pentru micuții abandonați.

În România pare că poporul întreg a fost abandonat de clasa politică și de aleșii care ne bagă în seamă doar când au nevoie de votul nostru, adică o dată la 4 sau 5 ani. Decidenții ne-au făcut cunoștință cu lipsurile și sărăcia, asta în timp ce ei trăiesc în lux și ne sfidează de la înălțimea funcțiilor pe care le ocupă. Sunt imuni la durerea noastră, orbi la nevoile care ne apasă și surzi la strigătele de ajutor ale românilor. Majoritatea politicienilor trăiesc în realitatea lor alternativă și nu coboară din Olimpul lor pentru a lua contact cu noi, cei mulți și umili. Iar noi pierim, rând pe rând, sub povara grijilor care ne sufocă.

Zilele trecute, sărăcia l-a făcut pe un bărbat în vârstă de 53 de ani din județul Suceava să își pună capăt zilelor. În urmă a lăsat un bilet de adio cu mesajul ”bătrân, bolnav, singur și sărac”. Aici ne-au adus cei care s-au perindat pe la butoane și au condus țara ca pe propria lor moșie. Ne dorim o Românie Suverană, dar mulți care au putere de decizie si comandă o fac doar la televizor. Pozează în oameni modești, dar trăiesc în opulență. Pentru acest act de trădare și minciună, chiar le cer să dea explicații, dacă nu în fața poporului, măcar în fața propriei conștiințe.

Cine răspunde pentru românii care pier din cauza disperării și a sărăciei? Unde a dispărut empatia și simțul datoriei față ce cei care v-au votat? Sunteți mândri de acest rezultat al politicilor voastre? Tinerii țării au ajuns să se simtă bătrâni, asta pentru că sunt copleșiți de atât de multe griji și suferințe. Pe care voi nu le vedeți.

Scrisoarea de adio a suceveanului despre care vă aminteam este epitaful acestei națiuni. Asta e realitatea pe care voi o ignorați, stimați decidenți! Am fost vânduți și trădați pentru nimic, iar cei care trag sforile azi sunt păpușarii din energie, sistemul bancar, ori corporațiile care dețin cea mai mare parte din piața românească.

Am auzit azi o știre care îmi dă fiori: dacă nu plătești factura la zi, rămâi fără curent, fără vreo perioadă de grație ca până acum. Modificarea a fost anunțată de un furnizor care a transmis recent că va emite penalizări imediat după ziua de plată. Totul ar fi din cauza vechii ordonanțe și a decontărilor întârziate din partea statului, se scuză compania.

Cum este posibil, dragi aleși? Chiar atât de slab este statul și nu poate lua măsuri coercitive împotriva acestor rechini care nu urmăresc decât profituri uriașe și bagă mâna tot mai adânc în buzunarele noastre? Aflăm și că ancheta privind mafia care a manipulat dobânzile are putea dura chiar și doi ani. Înțeleg faptul că trăim vremuri complicate, dar chiar nu există nimeni care să ne apere în fața acestor carteluri care ne aduc, cu fiecare zi, tot mai aproape de faliment?

Veștile proaste nu se opresc aici: Banca Națională a României a majorat la 16,3% prognoza de inflație pentru finalul acestui an ți estimează un procent de 11,2% pentru sfârțitul anului viitor. Așadar, prețurile vor continua să crească, iar acest trend nu se va opri nici la anul. Și ce fac în acest timp parlamentarii noștri? În loc să fie preocupați de bunăstarea națiunii, deputații României își măresc parcul auto. Nu mai puțin de 5 milioane de lei va plăti statul pentru 59 de autoturisme de ultimă generație! Adică undeva la 5.000 de pensii minime vor fi plătite pentru că demnitarii nu mai pot să meargă, în plină criză, în automobilele pe care le aveau acum la dispoziție.

Sfidare și risipă fără margini, în timp ce noi traversăm cea mai grea iarnă din ultimii 20 de ani, poate și mai mult! Oficial, avem și motive să privim cu optimism către viitor. Comisia Europeană estimează că economia României va crește cu 5,8% în acest an, față de 3,9%. Pentru anul viitor, specialiștii spun că această creștere va încetini puternic, la 1,8%, din cauza efectelor războiului și a prețurilor uriașe la energie. Așadar, datele ne arată că nu ne pregătim de recesiune, însă numai pe hârtie stăm bine. Asta pentru că românii tot săraci sunt. Sunt însă convinsă că trăim zile importante pentru viitorul umanității.

Liderii lumii au început să vorbească despre pace, iar conflictul din țara vecină și-ar putea găsi rezolvarea. Războiul din Ucraina se va încheia, mai devreme sau mai târziu, iar țara vecină va trebui reconstruită. Poate suna cinic, dar România trebuie să pună umărul la acest proiect, nu doar din bunăvoință, ci și din punct de vedere al oportunităților economice. Avem nevoie de vecini puternici, pentru ca această regiune să fie una stabilă. Ne-am făcut datoria și o vom face în continuare, cu dragoste creștinească și cu prețuire față de acești năpăstuiți ai sorții, care fug din calea cavalerilor apocalipsei dezlănțuiți de Putin. Mi-aș dori să văd mai mult curaj din partea demnitarilor noștri, care să vină cu un plan de a contribui la refacerea infrastructurii din țara vecină. Trebuie să ne asumăm și astfel de decizii pragmatice. Cu siguranță maghiarii ori polonezii au un plan bine definit legat de acest aspect.

Apreciez anunțul președintelui Iohannis, care a purtat discuții cu omologul de la Paris, privind nu doar securitatea regională, ci și reconstruirea zonelor afectate de război. O implicare activă în reclădirea Ucrainei ar reprezenta un semnal de forță și ar consolida poziția României ca națiune, într-o regiune greu încercată, cu tensiuni majore și conflicte sângeroase. Trebuie să redevenim un arbitru care poate mijloci pacea și stabilitatea. Am făcut acest lucru de atâtea ori în istoria noastră, am avut lideri cu viziune, care au contribuit decisiv la strategia geopolitică a Balcanilor și a Carpaților, pe termen lung. „O nație care a pierdut încrederea în sine, între toate altele este cea mai mizerabilă, pentru că a frânt bastonul pe care se putea răzima”, spunea scriitorul Gheorghe Asachi.

Astăzi, pare că am uitat cine suntem, de unde venim și prin câte am trecut ca să ajungem în acest moment al existenței noastre. Dacă nu ne trezim azi, și nu mai târziu, vom tăia cu totul rădăcinile care încă ne mai țin legați de acest pământ sfințit de cea mai înaltă jertfă. Astăzi vedem tot mai mulți români care ies pur și simplu pe stradă și vând tot ce le-a mai rămas prin casă, doar doar vor mai trăi încă o zi. Își dau amintirile pe câțiva lei, doar ca să aibă bani de facturi, iar dacă le mai ajunge… de mâncare și medicamente.

Privim cu nerăbdare către ziua de mâine în speranța că ne va aduce ceva mai bun, dar fără să facem pace cu cea de azi. Cu noi, cu cei din jurul nostru, dar mai ales cu Dumnezeu. Ca să atingem acest țel, trebuie să schimbăm optica și privim lumea nu doar în culori de negru sau alb, ci în nuanțe de gri. Obișnuim să îi judecăm pe cei din jur și să-i împărțim în categorii: bun sau rău. Omitem faptul că toți oamenii au și bine și rău în interiorul lor, inclusiv noi. De mult ori vedem lumea așa cum suntem în interior. Și, oricât ne-am strădui să facem doar bine, mai și greșim, mai facem și rău, de multe ori fără să vrem.

Să nu ne descurajăm însă, trebuie să urmărim binele și să-l facem mai ales când nu ne vede nimeni, fără a aștepta nimic înapoi. Faptele bune sunt cele care pot schimba lumea în care trăim.

Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit să facem împreună România suverană! 

Articolul precedentCCR a publicat motivările pe legile justiției: „Independența judecătorului nu exclude responsabilitatea”
Articolul următor15 noiembrie 1987 – 35 de ani de la Revolta anticomunistă de la Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.