ROMÂNIA SUVERANĂ: Corb la corb nu-și scoate ochii! Statul paralel contraatacă! Adrian Năstase face scut pentru securistul confirmat Ion Țiriac

Bună seara, dragi români! Corb la corb nu-și scoate ochii. Statul paralel contraatacă! Adrian Năstase, fostul premier al României a ținut să facă scut pentru securistul confirmat Ion Țiriac. Acesta a publicat un editorial în care susține că nimănui nu-i folosește demonizarea omului de afaceri, care a făcut miliarde pentru că a fost protejat de stat. De ce oare a ținut Năstase să iasă la rampă? Cred că intuim cu toții răspunsul. Toți cei care au jefuit acest stat simnt nevoia de a se apăra unul pe celalat. Nu vor ca românii să afle adevărul despre cum au fost vânduți chiar de ei, cei care trebuiau să ne apere interesele. 

E bine ca a sărit Năstase „patru case”. Dar românii îl așteaptă să recunoască tunurile date pe la spatele nostru, să spună cum a privatizat totul pe nimic, ce comisioane a luat și cu cine le-a împărțit? Cine a cărat banii cu geamantanul? E satisfăcut acum ca bunic potent financiar, într-o țara sărăcită intenționat de el și găștile care își dispută puterea în statul paralel? Și dacă e satisfăcut, ce mai caută cu mâna în sacul românilor? Încasează încă pensii speciale, are beneficii nemeritate și anchetarea sa încă este așteptaă! Face parte Nastase „patru case” din cloaca trădătorilor de neam? Ce credeți? Vom afla vreodată adevarul din spatele deciziilor sale împotriva României? Să ne lase cu lobby-ul lui pentru Țiriac, că tot pe lobby a adus în țara toți străinii, asta în detrimentul antreprenorilor autohtoni! El i-a învățat pe venetici să profite de forța de munca ieftină, să nu plătească taxe, i-a învățat cum să se sustragă de la plată, cum să fenteze legea, cum sa ne scoată din țară toate resursele, iar noi să rămânem cerșetori la porțile lor! Ale cui? Ale celor care încă mai căpușază România prin companiile lor cu acționariat 100% străin!

Deci, dragi romani, treziți-vă! Aroganța și obrăznicia lui Năstase 4 case și Țiriac, cetățean maghiar continuă! La 83 de ani, Țiriac nu se îngrijește de vreun suflet chinuit, dar tinerele escorte ce păstrează discreția sunt generos sponsorizate. Ah, și încă ceva: în România nu exista lobby, doar trafic de influență! Ați avut spatele asigurat de statul paralel, încât ați traficat și ceea ce nu ați avut! Dar justiția din România oare nu vă va trage la răspundere? Nu va cerceta așa-zisele voastre lobby-uri împotriva poporului, împotriva dezvoltării României?

Năstase încă de când era prim-ministru își școlea copiii la Americană! Știu că am fost și eu acolo, colegă cu cei doi fii de prim-ministru trădător! Sistematic a distrus educația din România, ca nu cumva de pe bancile școlii să iasă polițiști capabili sa îl aresteze, judecători capabili sa îl condamne, avocați capabili să recupereze prejudiciile, președinți si politicieni iubitori de țara, preocupați de bunăstarea românilor. Dar nu v-a ieșit planul, domnule Năstase! Încă sunt destui oameni școliți, care vor aduce într-o bună zi dreptatea! În emisiunea noastră pot interveni oricând și Năstase, dar și Țiriac, cel asistat de stat. Îi invit public să justifice ce au făcut în interesul României. Și dacă se dovedește că eu greșesc, iar ei sunt cinstiti, garantez că am să îmi cer scuze public! Până atunci, suspiciunile în jurul lor sunt cumplite! Sper să nu-i vedem judecați post mortem pe cei care ne-au trădat! Ci în timpul vieții lor! Sunt conștientă că, la cât au vândut din acest popor, au spatele asigurat. În același timp sunt conștientă că și mulți intelectuali s-au saturat de corupție, minciună și impostură. Câți bani s-ar recupera doar de la cei doi? Am avea suficeint cât să ridicam și spitale, să repornim o parte din economie, să ne îngrijim de copii cu alocații și burse, am avea să investim în școli, și câte și mai câte. Dar… cum hoțul neprins e negustor cinstit, așteptăm ca instituțiile statului sa facă dreptate și să o împartă românilor flămânzi.

Pentru oricine, ca și Năstase, invitația este deschisă. Dacă la colega mea, Anca Alexandrescu, nu vreți sa veniți, poate vreți la mine. Sau la oricare alt coleg. Noi, la Realitatea vrem să aflam adevărul! Dacă ați făcut și lucruri bune să ni le prezentați, dar până acum au ajuns la noi numai lucruri rele! Să nu ne puneți să numărăm ouăle, domnule Năstase.

Vă reamintesc, dragi români, așa cum au scris și cei de la The Economist, agresivitatea lui Nastase în fața Opoziției era legendară. Când a fost întrebat despre averea uriașă pe care a acumulat-o cât timp a fost in functie, el i-a invitat pe detractorii săi să-i numere ouăle. S-a ascuns și în spatele mătușii Tamara, dar tot nu a scăpat de judecătorii cinstiți care l-au condamnat. Poate nu înțelegeți: noi suntem o televiziune liberă! Nu interzicem pe nimeni, nu cenzurăm opinii. Vrem să vă lăsăm pe dumneavoastră, stimați români, să judecați cum stau lucrurile. Vin la noi și cei care mă înjură, uitați-vă la domana Șoșoacă! Dumneavoatră ați mai deschide ușa cuiva care vă umilește? Eu îi tolerez pe toți, pentru că urmăresc să aflu doar adevărul. Chiar și oamenii care au o părere contradictorie față de a mea sunt bineveniți aici. Așa și dumneavoastră, domnule Năstase, aveți tot concursul nostru. Acum poporul vă urăște. Dacă se înșală românii, eu vă pun la dispoziție această platformă media ca să explicați cum stau lucrurile. Aveți șansa să fiți iubit dacă spuneți adevărul.

Dar vă garantez că în ciuda presiunilor care se fac asupra noastră, noi nu cedăm și vom continua lupta. Și vom contraataca cu toate forțele noastre, doar pentru a ne lua țara înapoi. Tocmai de aceea vă spun că am pus mâna pe documentul privatizării Petrom. Colega mea, Anca Alexandrescu îl studiază chiar acum, iar duminică va prezenta totul în exclusivitate. Veți vedea culisele tenebroase ale celei mai dezastruoase privatizări de după 1989. Vedeți cine a stat în genunchi în fața austriecilor, dar și cine a încasat comisioane grase pentru că a distrus industria petrochimică din țara noastră. Adevărul pe care austriecii au încercat să îl ascundă timp de 20 de ani e în posesia noastră. Așadar, vă invit încă de pe acum să nu ratați ediția de duminică a emisiunii Culisele Statului Paralel!

Grav este că nici acum nu ne putem reveni după jaful uriaș păstorit de cei care au condus țara în ultimele trei decenii. Și este trist că nici din ce avem la îndemână nu putem construi. România a cheltuit până la această dată prea puțini bani din totalul de 29 de miliarde de euro care i se cuvin prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Și mai avem doar patru ani pentru a-i pune în lucru pentru a ne scoate din criză. Tocmai de aceea, țara noastră cere acum prelungirea termenului limită chiar și după 2026. De altfel, la 1 ianuarie 2023, România a împlinit 16 ani de la intrarea în Uniunea Europeană. Până la 30 noiembrie 2022, Uniunea Europeană a pompat în România aproape 80 de miliarde de euro, iar România a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu peste 26 miliarde de euro. Peste 53 de miliarde de euro au ajuns în acești ani în țara noastră. Oare de ce tocmai politicienii noștri, care se pricep așa bine la sifonat bani, nu reușesc să atragă și să cheltuie fonduri de zeci de miliarde? Păi răspunsul e simplu: pentru că sunt mai greu de furat.

Dacă nici azi, în al 23-lea ceas, nu ne trezim și nu înțelegem că trebuie să atragem investiții serioase ca să recuperăm pierderile din pandemie, cele provocate de războiul Rusiei și de jaful băieților deștepți din energie, atunci ne merităm soarta. Dacă noi nu ne vedem potențialul, îl observă alții. Și vreau să apreciez investițiile serioase care se fac aici chiar și de către străini. Evident, nu vorbesc despre cei care ne seacă de bogății și lasă mărunțiș aici, în timp ce la ei exportă miliarde. O companie finlandeză va investi 650 de milioane de euro, pentru a deschide o fabrică de anvelope în Bihor. Aproape 550 de noi locuri de muncă vor fi create, iar salariile promise rivalizează cu cele din afară. Din cauza războiului, compania finlandeză a plecat din Rusia și a decis să relocheze producția la noi.

V-am pregătit o ediție de colecție. În platoul nostru este nepotul dictatorului Nicolae Ceaușescu, cel care va face dezvăluiri în premieră despre mafia care a furat revoluția romanilor. Aflați cine și-a croit drumul spre putere călcând pe cadavrele morților din decembrie 1989 și cum a ajuns tara pe mâna trădătorilor care ne-au vândut la bucată. Aștept de la Nicolae Ceaușescu să aflăm în conturile cui au ajuns miliardele romanilor care au suferit, în beznă și pe stomacul gol.

Înainte să închei acest editorial, eu aș vrea să vă amintesc atât: pe 19 ianuarie în 1889 statul devenea proprietarul tuturor căilor ferate de pe teritoriul României. A venit clipa să ne luăm țara înapoi! Putem! Aș mai adăuga ceva: cei care ne întorc unul împotriva altuia, numai suveraniști nu se numesc, sunt altceva, au alte interese ascunse. Legăturile unor așa-ziși suveraniști cu SIE sau cu alte servicii nu sunt sănătoase, și nici în interesul românilor. Vă rog să fiți lucizi și să nu picați în capcană! Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit să facem România suverană! 

Articolul precedentAnca Alexandrescu: Sunt șocată de marea trădare din contractul de privatizare a Petrom. Toate detaliile, DUMINICĂ
Articolul următorScandal uriaș la Ministerul Transporturilor – Numire controversată la CFR a omului lui Grindeanu, acuzat de corupție – Dovezi exclusive

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.