România obține 221,5 milioane CHF, echivalentul a peste un miliard de lei, prin cea de-a doua contribuție elvețiană! Unde vor ajunge banii

România va beneficia de 221,5 milioane franci elvețieni, din contribuția financiară nerambursabilă aprobată de Parlamentul elvețian pentru coeziune economică și socială pentru unele state membre ale Uniunii Europene, în vederea reducerii disparităților economice și sociale din UE. Ministerul Finanțelor va avea rol de Unitate Națională de Coordonarea a asistenței financiare acordate de Elveția.

Guvernul României a adoptat în 12 octombrie 2022 Memorandumul pentru aprobarea negocierii şi semnării Acordului-cadru între Guvernul României şi Consiliul Federal Elvețian privind implementarea celei de-a doua contribuții elvețiene în anumite state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea disparităților economice şi sociale în Uniunea Europeană.

Acordul-cadru stabilește instituțiile responsabile din România și Elveția, modalitatea și principiile de implementare a contribuției, precum și ariile tematice în care se vor aplica măsurile suport.

Programul de cooperare bilateral va fi gestionat de următorii actori instituționali:

  • Ministerul Educației – „Programul privind învățământul dual (VET)”;
  • Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – „Programul de cercetare”;
  • Ministerul Antreprenoriatului și Turismului – „Programul pentru consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare”;
  • Ministerul Afacerilor Interne – „Programul de securitate și siguranță publică” (Afaceri Interne);
  • Ministerul Justiției – „Programul de securitate și siguranță publică” (Justiție);
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – „Programul pentru eficiență energetică și energie regenerabilă”;
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, alături de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (prin METROREX SA) – „Programul de îmbunătățire a accesului în rețeaua de metrou București”;
  • Ministerul Sănătății – „Programul privind serviciile de sănătate”;
  • Ministerul Muncii și Solidarității Sociale – „Programul de incluziune socială”;
  • Operator de program selectat de către partenerii elvețieni – „Programul de implicare civică”.
Articolul precedentSprijin prin PNRR pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2 000 de locuitori. De când se pot depune proiectele
Articolul următorPeste 150 milioane lei pentru investiții în apă, canalizare și drumuri, prin programul „Anghel Saligny”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.