România, lovită de un ciclon violent: ninsori abundente, strat de zăpadă de 30 de centimetri

Ciclonul mediteranean care face prăpăd în Italia ar urma să ajungă, astăzi, și în țara noastră. Acesta va aduce ninsori abundente în țară, inclusiv în București. 

„Ei bine, da, vine iarna și pe la noi. Cel puțin, o încercare de iarnă, dacă am putea spune așa. Este vorba de un ciclon mediteraneean, care va aborda o traiectorie către țara noastră. Vorbim, în principal, de ninsori abundente la munte, în special în Carpații Meridionali și de Curbură. Acolo ar putea depăși 30 de centimetri stratul nou de zăpadă depus, iar în al doilea rând, după ploile abundente din sud, de vineri, vorbim vineri noapte și sâmbătă de o transformare în lapoviță și ninsoare și în partea sud a țării, inclusiv în București. Deci, am putea ca sâmbătă dimineață să ne trezim și ne uităm pe geam să vedem un peisaj de iarnă și în București”, a declarat, la un post TV, Robert Manta, meteorolog ANM.

Este greu de spus momentan ce grosime va avea stratul de zăpadă, însă, din cauza faptului că ciclonul abia se formează. 

„Trebuie să vedem ce traiectorie va urma acest ciclon și, în funcție de traiectoria sa, precipitațiile sub formă de ninsoare pot fi mai multe, într-adevăr, în sudul țării, și ne-am putea aștepta la un strat ceva mai extins de zăpadă, dar de grosime este greu să vorbim acum. Joi dimineață, cel mai probabil, vom avea în vigoare avertizări de vreme rea pentru aceste fenomene, care se vor petrece până sâmbătă seară, în mare parte din țară”, a mai spus meteorologul. 

Articolul precedentCancelarul Germaniei dă asigurări că nu vor fi trupe NATO și tehnică de luptă în Ucraina
Articolul următorPrivatizarea Petrom. Noi dezvăluiri. OMV NU a venit în România în 2004, ci în 2002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.