ROMÂNIA ARE O COMUNITATE FOARTE SOLIDĂ DE INVESTITORI PE PIAȚA DE CAPITAL

România a devenit o piață competitivă, cu o comunitate foarte solidă de investitori pe bursă, a declarat, marți, Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București (BVB), la conferința de lansare a unui nou ETF, care urmărește indicele principal al pieței de capital din Slovenia.

‘Vreau să felicit Intercapital Asset Management pentru consecvența lor în a propune produse pentru publicul român. Acest lucru este foarte bun, deoarece România a devenit o parte foarte puternică a cumpărătorilor, cu o comunitate de investitori foarte solidă, atât ca persoane fizice, cât și ca investitori instituționali. Avem o piață din ce în ce mai puternică și, de aceea, trebuie să propunem produse competitive pentru publicul nostru. Sunt foarte fericit că Intercapital Asset Management, un manager de active independent foarte mare, a văzut acest potențial. Acest lucru este complet în linie cu strategia noastră de a dezvolta piața de capital, deoarece cred că, de acum înainte, accentul este pe a propune produse, indiferent care sunt acestea: venit fix, fonduri deschise, ETF-uri, chiar și REIT-uri (Real Estate Investment Trust, n.r.). De altfel, lucrăm pentru a reglementa REIT-urile în România’, a menționat Tănase.

Oficialul BVB a punctat faptul că listarea unui nou ETF este un produs internațional, ‘ceva nou pentru produsele românești’.

‘Listarea este foarte bine sincronizată. Am semnat un Memorandum de înțelegere, anul trecut. Suntem opt burse care trebuie să identifice inițiative de consolidare în această regiune. Chiar cred că există un potențial uriaș aici, în această regiune, și că acest lucru nu este atât de departe de a fi materializat. Există țări cu PIB mai mic, populații mai mici decât această regiune, dar cu piețe de capital mult mai mari’, a menționat Adrian Tănase.

La rândul său, Ivan Kurtovic, CEO al InterCapital Asset Management, a subliniat că industria managementului investițiilor trece printr-o schimbare majoră iar ETF-urile, strategii pasive și cu costuri reduse, și aplicațiile digitale preiau complet scena centrală pentru ca numeroși clienți să investească.

‘La aproape un an de la listarea ETF-ului nostru românesc aici, la Bursa de Valori București, suntem încântați să fim din nou aici cu listarea ETF-ului nostru sloven. Practic, de când am introdus ETF-ul nostru sloven, la sfârșitul anului 2020, acesta a avut o performanță cu adevărat extraordinară, de aproape 210%. Angajamentul nostru de a oferi produse de investiții inovatoare și atractive pe bursele locale rămâne puternic. Acest lucru este evident astăzi, odată cu listarea ETF-ului nostru sloven și, mai mult, cu planurile de a lista unele produse noi în lunile următoare, desigur, în funcție de aprobări. Industria managementului investițiilor, ca atare, trece printr-o schimbare majoră. Astfel, atât ETF-urile, deci strategiile pasive și cu costuri reduse, cât și aplicațiile digitale preiau complet scena centrală pentru ca numeroși clienți să investească. De ieri (luni, 17 martie 2025, n.r.), toate ETF-urile care sunt listate la Bursa de Valori Slovenă sunt disponibile publicului global prin platforma Interactive Brokers’, a afirmat Kurtovic.

InterCapital Asset Management a lansat, marți, la Bursa de Valori București (BVB) un nou ETF, după cel de anul trecut, care monitorizează performanța indicelui BET-TRN, varianta de randament total net a indicelui BET.

Instrumentul urmărește să reproducă indicele SBITOP TR (indicele SBITOP total return brut), administrat de Bursa de Valori din Ljubljana (LJSE), ce reflectă performanța celor mai tranzacționate nouă companii de pe piața reglementată a LJSE și este ajustat pentru a reflecta reinvestirea dividendelor brute plătite de către acestea.

Conform unui ghid întocmit de BVB, Exchange-Traded Funds (ETFs) sunt fonduri deschise de investiții care urmăresc evoluția unui activ-suport printr-o politică de investire transparentă, prestabilită prin prospectul de emisiune. ETF-urile sunt similare fondurilor mutuale, ambele oferind investitorilor posibilitatea de a investi în structuri de portofolii diversificate.

Aceste instrumente se tranzacționează pe piața bursieră similar acțiunilor. Astfel, un investitor poate cumpăra și vinde unitățile acestor tipuri de fonduri pe întreaga durată a ședinței de tranzacționare organizată la bursa unde acesta este listat, la valoarea de piață și utilizând serviciile unui intermediar autorizat. AGERPRES

Articolul precedentPOLONIA ȘI ȚĂRILE BALTICE SE RETRAG DIN CONVENȚIA INTERNAȚIONALĂ PRIVIND INTERZICEREA MINELOR ANTIPERSONAL
Articolul următorFOTBAL: ADRIAN MUTU ȘI-A REZILIAT CONTRACTUL CU CLUBUL PETROLUL PLOIEȘTI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.