Roger Federer și-a anunțat retragerea din tenis – Mesaj emoționant după 24 de ani de carieră

Tenismenul Roger Federer și-a anunțat joi retragerea din activitatea competițională după 24 de ani de carieră.

Legendarul tenisman elveţian Roger Federer şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă, înainte de ultima participare. Ultimul turneu la care va participa este competiţia pe echipe Laver Cup, de săptămâna viitoare de la Londra.

Considerat de tenismeni și comentatorii sportivi drept cel mai mare jucător de tenis din toate timpurile, Roger Federer a fost pentru mai mult de cinci ani lider al clasamentului mondial al tenismenilor profesioniști. Deține recordul pentru cele mai multe victorii în finalele turneelor de Grand Slam – 20 și în finala Turneului Campionilor, unde a câștigat 6 trofee.  

Roger Federer, de 41 de ani, cu 20 de titluri de Grand Slam în palmares, a anunțat că se retrage după Laver Cup, în perioada 23-25 septembrie.

Citește mai multe despre a doua despărțire de sportul alb din acest an pe realitateasportiva.net.

Federer a publicat astăzi o scrisoare emoționantă prin care își anunță retragerea din tenis.

„După cum mulți dintre voi știți, în ultimii trei ani am avut parte de provocări sub formă de accidentări și operații. Am muncit din greu pentru a reveni la o formă competitivă. Dar cunosc, de asemenea, capacitățile și limitele corpului meu, iar mesajul său pentru mine în ultima vreme a fost clar. Am 41 de ani. Am jucat mai mult de 1500 de meciuri în 24 de ani. Tenisul m-a tratat cu mai multă generozitate decât aș fi visat vreodată, iar acum trebuie să recunosc când este timpul să pun capăt carierei mele competiționale”, a transmis Federer. 

Articolul precedentVești bune pentru România – Ursula von der Leyen anunță că a fost aprobată prima plată din PNRR – Câți bani vin de la Bruxelles
Articolul următorPrețul lemnului de foc, PLAFONAT. Ce preț propune Ministerul Mediului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.