RISC mare de avalanșă la munte până luni seară – Avertismentul meteorologilor – HARTA zonelor periculoase

RISC mare de avalanșă până luni seară în Munţii Rodnei şi Călimani – Bistriţei – Ceahlău, avertizează meteorologii. 

Administraţia Naţională de Meteorologie anunță, în buletinul nivometeorologic, risc mare de avalanșă, până luni seară, la ora 20:00,  la altitudini de peste 1800 de metri în Munţii Rodnei. Riscul este cotat cu patru din cinci de producere a unor avalanşe la altitudini de peste 1800 de metri.
 
„La peste 1800 m, în ultimele 36 de ore s-au semnalat ninsori ce au depăşit pe alocuri 30 l/mp şi care au depus local un strat însemnat de zăpadă, iar în perioada următoare se va depune un nou strat consistent de zăpadă proaspătă. Acest ultim strat s-a depus peste un strat mai vechi, de 30-40 cm, cu rezistenţă relativ redusă şi coeziune slabă între cristale. Pe văi şi în zonele adăpostite sunt troiene şi depozite însemnate. În zona crestelor sunt formate cornişe şi numeroase plăci de vânt. Stratul vechi de zăpadă, din profunzime, este compactat şi întărit. Pe pantele suficient de înclinate şi pe văile unde sunt depozite mari de zăpadă, se pot declanşa spontan avalanşe de dimensiuni medii şi mari, prin alunecarea stratului puţin rezistent de la suprafaţă sau prin ruperea plăcilor de vânt, riscul fiind amplificat chiar şi la supraîncărcări mici ale stratului. Avalanşele pot angrena izolat şi straturile subiacente, mai vechi”, potrivit ANM.

RISC DE AVALANȘĂ PÂNĂ LUNI SEARĂ – HARTA ZONELOR VIZATE

Imagine

Astfel că se „pot produce, chiar şi spontan, avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari la peste 1500 m, prin alunecarea stratului care se va depune sau a celui cu rezistenţă redusă existent deja, peste straturile mai dure şi mai vechi de la bază, riscul declanşării avalanşelor fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici”.

De asemenea, în alte masive muntoase riscul de avalanşă este unul însemnat, adică de trei pe o scară de la unu la cinci.
 
ANM anunță că în Munții Călimani-Bistriţei-Ceahlău, la peste 1800 metri a nins viscolit şi s-a depus un strat consistent de zăpadă, iar în continuare sunt aşteptate ninsori importante cantitativ, care pot depăşi 20-25 l/mp şi care vor depune un strat nou de zăpadă, astfel încât stratul de zăpadă nou-depus va depăşi în unele zone 40-50 cm. Stratul de zăpadă are stabilitate redusă, riscul de avalanşă fiind tot de patru din cinci. 
 
Totodată, risc de avalanşă, cotat cu trei din cinci, există şi în Masivul Bucegi, Munţii Vlădeasa, Muntele Mare, Munţii Făgăraş, Munţii Parâng-Şureanu şi Ţarcu-Godeanu, potrivit ANM.

Articolul precedentMiron Mitrea: Nu există probleme pentru România că se sapă la Bîstroe. Avem destul pește. Sunt probleme pentru că politicienii sunt slabi
Articolul următorMeteorolog ANM: „Temperaturile se vor uniformiza în toată țara”. Valul de frig ajunge și în sud: când vine primăvara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.