Reținut de polițiști după ce a provocat două accidente în aceeași zi

La data de 25 august 2021, în jurul orei 18,00, în urma unui apel prin 112, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit, pe strada Fântânele din Alba Iulia, unde a fost semnalată producerea unui incident rutier. 

Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 45 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat un autoturism staționat, în urma accidentului rezultând pagube materiale. Anterior acestui eveniment, în jurul orei 12,00 bărbatul ar fi fost implicat într-o altă tamponare, iar după producerea acesteia și-ar fi continuat drumul. 

Bărbatul a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și prelevării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că avea permisul de conducere suspendat. 

Față de acesta, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, iar în cursul zilei de azi, 26 august, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentIrina Bara a părăsit US Open în turul I al calificărilor
Articolul următorCe spune Virgil Musta despre cei care au certificate false de vaccinare: Este un fenomen grav. E păcat, își fură căciula

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.