Rețea de traficanți de migranți destructurată de polițiștii botoșăneni și suceveni VIDEO

În urma descinderilor, o persoană a fost reținută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, iar o alta a fost plasată sub control judiciar.

Poliţiştii de frontieră botoşăneni în cooperare cu poliţişti din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate din judeţele Botoşani şi Suceava, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Botoşani, au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranţi.

Monitorizarea membrilor grupării şi modul de operare

Începând cu luna august 2018, politiștii de frontieră botoşăneni, coordonați de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Botoşani, au derulat acţiuni specifice pentru documentarea activităţii infracţionale a unui grup infracțional organizat, specializat în traficul de migranți.

Din actele administrate în cauză, până în prezent, au rezultat indicii privind existenţa şi funcţionarea grupării infracţionale, formată din cetăţeni români şi străini, care transporta cetăţeni proveniţi din zona Asiei, în scopul trecerii ilegale a frontierei de stat către țări din vestul Europei.

Astfel, urmare a activităţilor specifice desfăşurate s-a stabilit că în perioada august 2018 – iulie 2019, grupul infracţional a săvârşit mai multe acte materiale de trafic de migranţi, prin racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transferul, adăpostirea şi transportul unui număr de peste 49 de cetăţeni din Bangladesh şi Pakistan, care au fost depistaţi şi reţinuţi de poliţiştii de frontieră, ulterior fiind predaţi, în baza acordului de readmisie, grănicerilor din R. Ucraina, respectiv către Biroul pentru Imigrări Botoşani.

Percheziţiile

În cursul zilei de luni, poliţiştii de frontieră botoşăneni şi poliţişti din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate din judeţele Botoşani şi Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Botoşani, au desfăşurat cinci percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de pe raza judeţului Botoşani, la persoanele suspecte de constituirea grupului infracțional organizat, specializat în trafic de migranți.

În cauză, sunt efectuate cercetări faţă de membrii grupării sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat şi trafic de migranţi. În urma descinderilor, a fost reținută o persoană pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de o alta, fiind ridicate mai multe probe care urmează să fie administrate în vederea dovedirii faptelor.

Articolul precedentO ursoaică care a trăit toată viața între gratii și beton, va fi mutată azi la de la Bârlad la Brașov
Articolul următorPrimele confiscări de obiecte pirotehnice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.