Recolta de grâu, COMPROMISĂ din cauza ploilor. Ce spun FERMIERII

Recolta de grâu pare compromisă până în acest moment, iar ploile din ultima perioada au încetinit semnificativ producţia. Fermierii spun că nu au motive de fericire. Încasările nu compensează munca, iar preţurile sunt în continuă creştere, relatează Realitatea PLUS. 

 

Ploile abundente au întarziat cu mult perioada de recoltare a cerealelor, cel puțîn în cazul grâului.

Intrăm cu combinele în grâurecoltăm toate parcelele pe care le avem, în funcție de vreme trebuie  avem cantități de precipitații scăzute

 ca  reușim  le recoltăm„, a afirmat Diana Elena Rusu, fermier. 

Grâul recoltat de familia Rusu merge către firmele din ţară, dar profitul nu o să fie pe măsura aşteptărilor.

Asistăm la o creștere a prețurilor atât la cereale, dar profitul fermierilor nu va fi atât de consistent pe cât se așteaptă anul acesta„, spune Ionut Rusu, un alt fermier. 

Ploile însemnate din perioada următoare pot duce la scăderea calităţii bobului de grâu şi a preţului, spun specialiştii.

Dacă atunci când s-a copt bine grâul continuă ploile, poate încolți grâul în spic ceea ce poate duce la degradarea calitățiiApar niște substanțe 

intermediare și efectiv nu mai poate fi utilizat datorită acestora pentru panificație, ci în special pentru furaj. Lucru care scade prețul foarte mult„, a explicat profesorul universitar doctor Teodor Rob, decan Facultatea de Agricultură Iași.

Articolul precedentLucrările la Autostrada A10, lasă fără apă 12 localități din Alba
Articolul următorA treia doză de vaccin „în următoarele săptămâni” – Anunțul celor de la Pfizer

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.