Război Ucraina, ziua 81. ALERTĂ AERIANĂ în mai multe orașe din Ucraina. Avertismentul G7: BLOCADA Rusiei ar putea duce la FOAMETE – LIVE TEXT

Astăzi se împlinesc 81 de zile de război în Ucraina. Mai multe regiuni din țară, printre care Lugansk și Odesa, s-au aflat din nou sub alertă de bombardament aerian. Grupul celor Șapte a avertizat că milioane de oameni ar putea muri de foame, dacă Rusia nu își ridică blocada de la Marea Neagră. 

 
 

La Liov s-au auzit din nou explozii. Și noaptea trecută regiunile Luhansk, Odesa și Zaporizhia au avut valabilă o alertă de bombardament aerian.

this is how ruzzia congratulate 
air raid sirens all over Ukraine#Eurovision pic.twitter.com/ffKTLm9lBX

— Cherepanska (@pacificbeetroot) May 15, 2022

Între timp, Rusia își menține blocada de la Marea Neagră asupra exporturilor de cereale din Ucraina.

 

Grupul celor Șapte a avertizat că milioane de oameni ar putea suferi din cauza asta. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că blocada este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă în momentul de față.

„Una dintre problemele cu care ne confruntăm în fiecare zi este siguranța alimentară. Tot mai multe țări din lume realizează că Rusia, prin blocarea accesului nostru la Marea Neagră și continuarea războiului, pune zeci de alte țări în riscul de a se confrunta cu o criză a prețurilor pe piața alimentară și chiar cu foamete”, a declarat președintele Zelenski.

 

Deși trupele ruse s-au retras din restul țării, au lăsat doar pagube în urmă. Potrivit experților din Ministerul Economiei, prejudiciul cauzat de ocupanți în Bucha este de 449 de milioane de dolari. În comunitatea Bucha au fost avariate peste 1.300 de clădiri. 

UPDATE 8:00 Marea finală a Eurovision 2022 a avut loc noaptea trecută, în Torino. Ucraina a câștigat concursul, reprezentați de trupa Kalush Orchestra, iar pe locul doi a ieșit Marea Britanie, urmată de Spania, care a ocupat cea de-a treia poziție. 

UPDATE 7:40 Ministrii de externe ai statelor NATO se reunesc la Berlin, în contextul în care Finlanda și Suedia vor să adere la alianța nord-atlantică. La eveniment participă și ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu. 

UPDATE 7:10 Rușii au lansat alte 9 atacuri în estul Ucrainei, potrivit Kyiv Independent. Grupul operațional tactic ”East” a precizat, într-o postare pe Facebook că forțele ucrainene au distrus un depozit în care se aflau nu mai puțin de 80 de soldați ruși, 3 tancuri, 2 transportoare blindate, sisteme de artilerie și alte trei echipamente militare.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentUcraina este MAREA CÂȘTIGĂTOARE a Eurovision 2022. Pe ce loc s-au clasat România
Articolul următorPericolul din combinația roșii cu brânză – Puțină lume știe despre riscurile alimentelor preferate ale românilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.