Război în Ucraina, ziua 268: Peste 10 milioane de urcarineni, rămași în beznă din cauza bombardamentelor rusești. Iarna își face simțită prezența: cum e resimțită pe front – LIVE TEXT

Ucraina a intrat în cea de 268-a zi de răaboi. Situația este din ce în ce mai dramatică atât pe front, cât și în rândul civililor pe fondul scăderii temperaturii în termometre, în unele zone fiind înregistrate deja primele temperaturi cu minus pe timpul nopții. Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, în prezent peste 10 milioane de persoane nu au electricitate ca urmare a avariilor produse de bombardamentele ruseștii infrastructurii energetice. Ukrenergo, operatorul naţional de energie electrică, vine și el cu o veste proastă. Mai exact, acesta  a anunţat prelungirea întreruperilor de curent din cauza „agravării situaţiei” ca urmare a consumului de energie încrește.

UPDATE 8:10 – STATUL Statul Major: Ucraina respinge avansul trupelor rusești în apropierea a 9 așezări.

Armata Ucrainei a respins atacurile rusești în apropiere de Novoselivske și Stelmakhivka – în regiunea Lugansk și Bilohorivka, Verkhniokamianske, Spirne, Opytne, Pervomaiske, Vodiane și Novomykhailivka – în regiunea Donețk.

UPDATE 7:30 – Electricitatea a revenit în Odesa, relatează NEXTA. Pe rețele de socializare au fost încărcate videoclipuri care arată ferestrele luminate ale blocurilor.

UPDATE 7:00 – Republicanii de extremă dreaptă din Camera Reprezentanţilor, conduşi de provocatoarea MAGA Marjorie Taylor Greene, au promis, joi, că se vor opune ajutorului acordat Ucrainei, potrivit CNN. 

Ea a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută alături de alţi membri, că are o iniţiativă pentru a forţa un vot asupra unei rezoluţii care cere administraţiei Biden să pună la dispoziţie toate documentele care au legătură cu asistenţa de securitate care a fost deja alocată Ucrainei.

UPDATE 6:10 – Nikita Chibrin, un membru al forțelor armate ruse care a luat parte la invazia Ucrainei, a cerut azil politic după ce a aterizat la Madrid. El a făcut parte din Brigada 64 motorizată acuzată deatrocitățile de la Bucha, dar spune că nu a tras „niciun foc de armă”.

Soldatul a spus că este nerăbdător să depună mărturie la un tribunal internațional despre experiențele sale din Ucraina. „Nu am nimic de ascuns”, a spus el. „Acesta este un război criminal pe care l-a început Rusia. Vreau să fac tot ce pot ca să se oprească.”

UPDATE 5:20 – Consiliul Guvernatorilor AIEA a adoptat, joi, o nouă rezoluție prin care cere Rusiei să se retragă de la centrala nucleară ucraineană Zaporojie și să înceteze acțiunile sale împotriva siturilor nucleare, au declarat surse diplomatice.

Acesta solicită Rusiei „să renunțe la pretențiile sale nefondate privind uzina Zaporojie, să își retragă imediat trupele și personalul și să înceteze toate acțiunile” împotriva uzinelor din țară.

Articolul precedentIlie Năstase, prins din nou băut la volan. Ce pedeapsă riscă fostul mare tenismen
Articolul următorSângele de aur, cea mai rară grupă sanguină. Câte persoane o au și ce particularități prezintă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.