Proiect: Înființarea Băncii de Dezvoltare a României, cu scopul de a facilita accesul la finanțare pentru IMM-uri și investiții strategice

Ministerul Finanțelor a lansat marți, 13 septembrie 2022, spre consultare publică, un Proiect Hotărâre privind organizarea și funcționarea Băncii de Dezvoltare a României. 

Prin actul normativ se urmărește înființarea Băncii de Dezvoltare a României, ce are ca scop sprijinirea dezvoltării economice și sociale, a competitivității economice, a inovării și creșterii economice sustenabile, și a cărei operaționalizare se regăsește printre obiectivele descrise în Programul de Guvernare pentru perioada 2021-2024, dar și în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, în cadrul Componentei 8 – Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii, Reforma 5 – Înființarea și operaționalizarea Băncii de Dezvoltare a României, cu termen de implementare trimestrul IV 2024. 

BDR va fi o instituție de credit deținută 100% de statul român, prin Ministerul Finanțelor, cu rol de instituție de dezvoltare care va deservi întreprinderile românești și alte entități aparținând sectorului public și privat din România, în scopul susținerii finanțării de proiecte care contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării, creșterii competitivității, inovării și creșterii economice, precum și creșterii absorbției fondurilor europene. 

Obiectivele strategice ale Băncii sunt:

  • facilitarea accesului la finanțare pentru întreprinderi mici și mijlocii; 
  • asigurarea accesului la finanțare pentru proiecte de infrastructură viabile și atragerea capitalului privat în investiții; 
  • îmbunătățirea absorbției fondurilor europene și a efectului de multiplicare asociat și funcționarea ca administrator de fonduri europene; 
  • furnizarea de asistență tehnică. 

Activitățile de dezvoltare desfășurate de către Bancă în nume și cont propriu vizează: 

  • asigurarea accesului la finanțare pentru investiții strategice, a proiectelor mari de infrastructură care contribuie la dezvoltarea regională și națională, a agriculturii, a activităților de cercetare dezvoltare inovare, a proiectelor de eficiență energetică, a proiectelor de investiții din sistemul de sănătate; 
  • sprijinirea accesului la finanțare pentru întreprinderi mici și mijlocii, inclusiv microîntreprinderi și cele nou înființate de tip start-up, precum și cele din domenii inovatoare; unități administrativ-teritoriale și companii de utilități publice aflate în subordinea acestora; companii de stat și alte întreprinderi; universități, institute de cercetare-dezvoltare, entități publice socio-culturale, întreprinderi sociale; alți beneficiari incluși în administrația publică;
  • furnizarea de servicii de consultanță și de asistență tehnică.

Activitățile de dezvoltare desfășurate de către Bancă în nume și pe cont stat vizează, în principal, următoarele:

  • implementarea și/sau administrarea instrumentelor financiare finanțate din fondurile europene și acordarea de finanțări în cadrul fondurilor și inițiativelor de investiții la nivelul Uniunii Europene, inclusiv investiții co-finanțate de Grupul Băncii Europene de Investiții sau de alte instituții financiare internaționale;
  • preluarea de la Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A., în conformitate cu art. 12, a atribuțiilor cu privire la activitatea Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări;
  • alte activități încredințate pe bază de mandat conform legislației în vigoare. 

Potrivit notei de fundamentare, BDR își va putea începe activitatea după emiterea unei decizii de autorizare din partea Comisiei Europene în materie de ajutor de stat și după obținerea autorizației de funcționare emise de Banca Națională a României. 

Descarcă proiectul de HG 

Propunerile, sugestiile şi opiniile cu privire la proiectele de acte normative, pot fi transmise la adresa de e-mail: [email protected], în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv 13.09.2022. 

Articolul precedentDiscoverEU, cel puțin 35.000 de tineri dornici să descopere Europa pot beneficia de permise de transport feroviar gratuite
Articolul următorVia Transilvanica este finalizat. “Drumul care unește” va fi deschis în întregime, începând cu 8 octombrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.