PROGNOZA METEO PAŞTE : Vreme caldă, ploi torenţiale şi grindină în toată ţara

Prognoza meteo de Paşti. Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată în majoritatea regiunilor, dar și în general instabilă. Sunt aşteptate ploi torenţiale însoţite de descărcări electrice şi căderi de grindină.

Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată în majoritatea regiunilor, dar și în general instabilă. Mai ales în cursul zilei, vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice și căderi de grindină, în regiunile nordice, centrale și estice, precum și în zonele de munte și izolat în rest.

În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova și la munte, pe arii restrânse 30…35 l/mp. Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor îndeosebi pe parcursul zilei, cu viteze, în general, de 45…65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 20 și 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 17 grade. Izolat, mai ales dimineața, îndeosebi în sud și sud-est se va semnala ceață.

 

Prognoza meteo LUNI. În vestul, centrul și nordul țării vremea se va răci și va deveni răcoroasă, iar în rest, deși valorile termice vor fi mai scăzute decât în ziua precedentă, va fi în continuare cald pentru începutul lunii mai.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nordul, centrul, estul și sud-estul ţării, precum și în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi averse în general slabe cantitativ. În estul Munteniei și în Dobrogea, pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice și se mențin condiţiile de grindină.

În nordul Carpaţilor Orientali, trecător vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona montană înaltă, dar local şi în sud, sud-vest și în centru. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 15 și 25 de grade, iar cele minime între 1 și 11 grade, posibil ușor mai scăzute în zonele depresionare, dar și mai ridicate pe litoral.

Vremea în București se va menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales după-amiaza și seara, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va avea intensificări temporare pe parcursul zilei, apoi va deveni în general slab. Valorile termice vor fi ușor mai scăzute decât în ziua precedentă, astfel temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar minima de 9…11 grade.

Prognoza meteo MARTI. Vremea se va răci și în regiunile sudice și sud-estice, astfel în cea mai mare parte a țării, valorile termice se vor situa ușor sub mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse ploi slabe, în cursul zilei în sud-estul țării și în zonele de munte, iar spre sfârșitul nopții, îndeosebi în vest și sud-vest.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 22 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade, mai mici, spre 0 grade, în depresiunile intramontane. Izolat vor mai fi condiții de ceaţă.

Prognoza meteo MIERCURI. Vremea se va încălzi ușor, dar va deveni ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, în vestul și nord-vestul țării, precum și în zonele de munte și pe arii mai restrânse în rest.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă și local în est și nord-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 24 de grade, iar cele minime între 3 şi 12 grade. Dimineața și noaptea, izolat se va semnala ceață.

Tendinţa Evoluţiei Vremii pentru zilele de JOI, VINERI SI SAMBATA

În Țară: În cea mai mare parte a țării vremea va fi caldă pentru această dată. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în vest, centru şi nord.

 

Articolul precedentTradiţii și obiceiuri de Paște. Ce NU ai voie să faci în prima zi de Paşte
Articolul următorPraful saharian a ajuns deasupra României. Vor fi afectate și zonele cu ploi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.