Prognoza meteo 26 ianuarie. Vremea, în ușoară încălzire.

Astăzi, vremea se va încălzi faţă de zilele precedente, iar în cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi normale pentru această perioadă a lunii ianuarie. 

Temperaturile maxime vor fi de la -5…-3 grade în Maramureş şi Transilvania până spre 5…6 grade în Muntenia şi în Oltenia. 

Vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în Maramureş, Transilvania şi la munte. 

 

Vom avea ninsori și în Crişana, Dobrogea şi jumătatea de est a Munteniei, iar în Banat şi Moldova precipitațiile vor fi mixte și vom avea depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la altitudini mari.

În București, vremea se va încălzi uşor faţă de zilele precedente, astfel că, dimineata vor fi -7…-4 grade iar temperatura maximă va fi de 3…5 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat.

 

La munte, valorile termice vor creşte uşor. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse va ninge slab. Vântul va avea intensificări, cu precădere la altitudini mari în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde rafalele vor depăşi 60…70 km/h viscolind ninsoarea. 

Articolul precedentSărbătoare 26 decembrie. Zi importantă pentru ortodocși – mari sfinți sunt celebrați
Articolul următorPe ce se bazează cercetătorii când spun că Omicron este finalul pandemiei. Medic român, anunț crucial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.