Profesorii vor primi un spor de 2.000 lei lunar, ca stimulent de risc în pandemie

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede acordarea unui stimulent de risc de până la 2.000 de lei și personalului din învățământ, în actualul context epidemiologic. 

Proiectul de lege a primit 158 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” şi 77 abţineri.

Potrivit legii, stimulentul de risc se va acorda atât ptofesorilor, cât și personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior.

Stimulentul se va acorda în perioada stării de alertă și de urgență pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii noului coronavirus. Personalul didactic va primi 2.000 de lei/lună, iar personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic, 1.500 de lei. 

”Stimulentul de risc se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar /universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă, proporţional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezenţa antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor/ studenţilor”, se arată în textul legii. 

Lista persoanelor care beneficiază de stimulentul de risc se stabileşte lunar de conducătorul unităţii de învăţământ, care o comunică Inspectoratului şcolar.

Stimulentul de risc prevăzut de acest proiect de lege nu este cuprins în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, precizează Agerpres. 

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 87. Despre pandemia Covid e ușor de vorbit când nimic nu ai a spune
Articolul următorBilanț coronavirus 14 octombrie: 4.016 cazuri noi și 66 de decese

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.