Asigurarea resursei în sănătate, în mod uniform la nivelul țării, rămâne o problema „extrem de importantă”, a declarat, marți, președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană.
Aceasta a precizat că România se află puțin sub nivelul european la numărul de medici la 100.000 de locuitori, dar o problemă reală o reprezintă dezechilibrul între zonele țării.
„Dezechilibrul între diverse zone ale ţării este mare şi acest lucru trebuie îndreptat, pentru că pacientul român, indiferent în ce zonă a ţării s-a născut, are dreptul să beneficieze de servicii similare de sănătate. (…) Problema resursei umane rămâne o problemă extrem de importantă. Vorbim de necesar de medici în rural, vorbim de necesar de medici în micul urban şi ne punem de fiecare dată problema de ce nu avem medici în aceste zone”, a explicat Cătălina Poiană.
Legea malpraxisului nu apără medicul sau pacientul
Medicii au nevoie de infrastructură pentru desfășurarea activității la un nivel conform, de predictibilitate, finanțare, dar și e o legislație corespunzătoare pentru reglementarea activității.
„Un alt element care (…) face ca un medic să nu rămână într-un loc este siguranţa profesională. (…) Cel de-al doilea aspect, atunci când spun siguranţă profesională, se referă la cadrul legislativ care să ofere siguranţă profesională medicului şi echitate în relaţia medic – pacienţi. Este vorba de legislaţia care reglementează activitatea medicală”, a spus preşedintele CMR.
În opinia sa, Legea malpraxisului, în forma actuală, „nu apără nici medicul şi nu răspunde nici intereselor pacientului”.
„Practic, singurii beneficiari în acest moment de pe urma felului în care este organizată Legea malpraxisului şi cum era pericolul să se refacă (această lege) erau asigurătorii, firmele de asigurători”, a spus Poiană.
Ea a acuzat faptul că medicii sunt încadraţi ca funcţionari publici.
Cătălina Poiană consideră că este necesară schimbarea legislaţiei astfel încât aceasta să reglementeze profesia de medic ca una liberală.