Premierul Florin Cîţu a convocat o celulă de criză pentru scăderea facturilor la utilități

Premierul Florin Cîţu a convocat, marţi, la Palatul Victoria, o întâlnire în contextul creşterii preţului la gaze şi a reclamaţiilor primite de la consumatori care acuză facturi exorbitante.

Premierul Florin Cîţu se întâlneşte, marţi, de la ora 13.00, cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi cu reprezentanţi ai ANRE, Transelectrica, OPCOM şi Consiliului Concurenţei, informează News.ro.

Întâlnirea are loc la Palatul Victoria şi a fost convocată în contextul situaţiei de pe piaţa gazelor, unde se înregistrează creşteri considerate nejustificate ale preţurilor şi au fost reclamate modificări frauduloase ale contractelor încheiate de către consumatori, dar şi primirea de facturi exorbitante de către clienţii unor companii.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că întâlnirea are loc ”pe de o parte pentru a identifica aceste situaţii, pe de altă parte pentru a veni cu soluţii”.

”Soluţiile pe care le-am anunţat pentru această iarnă, pentru a le formaliza. ANPC va fi la masa discuţiilor şi vom vedea ce soluţii avem”, a declarat Florin Cîţu.

Premierul a apreciat că, dacă există aceste situaţii reclamate de clienţi, înseamnă că instituţiile care monitorizează liberalizarea pieţei nu şi-au făcut datoria.

”La această discuţie vin şi cei de la Consiliul Concurenţei pentru că ei sunt cei care pot să ne spună dacă o piaţă funcţionează în condiţii normale sau nu. ANPC-ul este acolo pentru a vedea dacă au fost respectate contractele cu persoanele fizice sau cu consumatorii individuali”,a mai declarat premierul.

La rândul său, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că, de marţi, ANRE şi ANPC vor începe controale la furnizorii de gaze, după ce mai mulţi consumatori au reclamat modificarea preţurilor şi facturi exorbitante.

Ministrul afirmă că furnizorii care au anunţat un preţ fix pentru un an de zile şi îl modifică intră sub incidenţa a două legi şi vor fi amendaţi, în unele cazuri amenzile fiind ”fabuloase”.

 

 

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCulisele statului paralel | TEZAURUL României, un secol de negocieri fără rezultat cu Moscova
Articolul următorMinistrul Ioana Mihăilă: ”Cred că părinţii ar trebui să ceară şcolilor situaţia profesorilor vaccinaţi şi nevaccinaţi”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.