Prefectul Dănuț Emil Hălălai se întâlnește cu primarii din zona Alba Iulia

În sprijinul comunităților locale, prefectul Dănuț Emil Hălălai se întâlnește cu primarii din zona Alba Iulia.

Instituția Prefectului – Județul Alba organizează o întâlnire joi, 14 martie a.c. cu începere de la orele 11.00 la Sala Galaxy Sîntimbru.

La această întâlnire au fost invitati: primarii din localitățile Alba Iulia, Zlatna, Almașu Mare, Berghin, Ciugud, Cricău, Galda de Jos, Ighiu, Întregalde, Meteș, Sîntimbru, fermieri locali, reprezentanți ai asociațiilor din domeniul agriculturii, și manageri ai serviciilor publice deconcentrate: Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Direcția pentru Agricultură Alba, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Alba, Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale Alba, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba.

Agenda întâlnirii:

  • măsuri întreprinse în vederea prevenirii și combaterii pestei porcine
  • organizarea târgurilor de animale
  • sacrificarea animalelor în preajma sărbătorilor pascale
  • prezentarea ajutoarelor de minimis în agricultură
  • amenajamente pastorale
  • sprijin financiar pentru fermieri
  • măsuri de finanțare în agricultură
  • înscrierea gratuită a imobilelor în cartea funciară, conform Programului Național de Cadastru și Cartea funciară 2015 – 2020
  • subvenții, cereri depuse pentru obținerea subvențiilor – stadiul Plăților 2018
  • condiții generale pentru depunerea cererii unice 2019
  • organizarea activităților privind derularea Campaniei 2019

Cetățenii interesați de aceste aspecte sau care vor să pună în discuție și alte probleme, sunt invitați să participe la reuniunile organizate, pentru a dezbate și identifica soluții optime la doleanțele acestora.

Articolul precedentDeputat de Alba : Ajuns la fundul sacului, PSD vrea să pună mâna pe rezerva de aur a României
Articolul următorConferințe duhovnicești la Alba Iulia

Comments are closed.