Poliţia de Frontieră: 7.524 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară marţi, în creştere cu 4,6 % faţă de ziua precedentă

Poliţia de Frontieră anunţă miercuri dimineaţă că 7.524 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară marţi, în creştere cu 4,6 % faţă de ziua precedentă.

„În data de 05.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 59.170 de persoane, dintre care 7.524 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 4,6 % faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.305 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 4,8 %), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.593 cetăţeni ucraineni (crestere cu 27%)”, transmite Poliţia de Frontieră.

De la declanşarea acestei crize, până la data de 05.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 632.382 cetăţeni ucraineni.

În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români pana la capacitate maximă, precizează Poliţia de Frontieră.

Articolul precedentAu fost depuse cereri pentru 51,19% din fondurile alocate pentru renovarea clădirilor
Articolul următorTwitter va avea funcţie de editare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.