Peste 396 milioane de lei pentru proiectele PNDL

Ieri, 27 octombrie, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a virat 396.010.339,72 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 538 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MLPDA, la link: https://mlpda.ro/pages/plati.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanțare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secțiunea Lucrări Publice, Programul național de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea Plăți.

Articolul precedentMăsuri pentru a asigura evidența centralizată a diplomelor și a certificatelor universitare
Articolul următorO nouă declarație pe propria răspundere pentru elevi și părinți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.