Peste 300 de elevi din județul Alba au primit laptopuri noi

Star Transmission și Star Assembly Sebeș s-au implicat în modernizarea bazei materiale a școlilor din județul Alba, donând 350 de laptopuri, 2 videoproiectoare și 3 copiatoare. Parteneriatul, încheiat între cele două companii, Inspectoratul Școlar Județean Alba și 23 de unități de învățământ gimnazial și liceal din județ, are ca scop asigurarea egalității de șanse și accesul la o educație de calitate pentru elevii din învățământul preuniversitar. 

Campania, inițiată de Star Transmission și Star Assembly Sebeș, s-a derulat după o analiză obiectivă a situației din școlile din județ, centralizată la nivelul IȘJ Alba și s-a concretizat, în această săptămână, prin dotarea a 23 de unități de învățământ, cu 350 de laptopuri, videoproiector și imprimantă. Dispozitivele vor fi utilizate în cadrul procesului de predare-învățare. În contextul actual, în care învățământul în sistem on-line este o alternativă reglementată la nivel național, apreciem inițiativă celor două companii de a contribui la asigurarea condițiilor optime pentru derularea procesului educațional. 

Școlile care au beneficiat de această donație sunt: Școala Gimnazială Livezile, Școala Gimnazială Sâncel, Școala Gimnazială Săliștea, Școala Gimnazială Șibot, Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” Vințu de Jos, Școala Gimnazială Săsciori, Școala Gimnazială Drașov, Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra, Școala Gimnazială Doștat, Școala Gimnazială Pianu de Sus, Școala Gimnazială „Ion Bianu” Valea Lungă, Școala Gimnazială Fărău, Școala Gimnazială Vidra, Școala Gimnazială Meteș, Școala Gimnazială Lopadea Nouă, Școala Gimnazială Câlnic, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Școala Gimnazială Câmpeni, Școala Gimnazială nr2 Sebeș, Liceul Tehnologic Albac, Liceul „Horea, Cloșca și Crișan„ Abrud, Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, Palatul Copiilor Alba.

Partenerii implicați în această campanie își propun să monitorizeze în continuare situația din unitățile de învățământ din județul Alba și să continue sprijinirea elevilor și a cadrelor didactice prin acțiuni viitoare.

Împreună putem asigura tuturor elevilor din județul Alba accesul la educație!

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentPropunerea de plafonare a RCA strânește noi controverse
Articolul următorUn minor palestinian a fost ucis de poliţia israeliană. Care este motivul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.