Percheziții la o bandă de hoți de țigări

În această dimineață, polițiștii din Alba Iulia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 3 percheziții, în Blaj și Alba Iulia, la persoane bănuite de furt calificat. 

Din cercetări a reieșit că, în luna octombrie 2022, doi bărbați, din Alba Iulia și Blaj, ar fi pătruns, prin efracție, în două societăți comerciale din municipiul Alba Iulia, de unde ar fi sustras, în principal, țigarete, în valoare de aproximativ 40.000 de lei. 

Cele două persoane vor fi conduse la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La activități participă și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, precum și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Blaj.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentMinisterul Investiţiilor şi Proiectelor Europene dă startul unui apel de proiecte de 250 de milioane de euro
Articolul următorPeste 125 milioane lei pentru investiții în drumuri, apă și canalizare, prin programul „Anghel Saligny”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.