Parteneriat regional româno-german pentru dezvoltarea societății

Două Centre de Informare Europe Direct din România și Germania propun pe viitor mai multe activități, cu scopul de a apropia regiunile și cetățenii pe care îi reprezintă.

Concursuri, piese de teatru interactive, schimburi de experiență și evenimente de comunicare româno-germane, sunt o parte din activitățile propuse de aceste centre.

Începând cu data de 25 septembrie 2018 între Regiunea Centru și Landul Brandenburg a intrat în vigoare și un parteneriat pentru o colaborare ce are în centrul atenției cetățenii și desfășurarea unor acțiuni comune româno-germane, destinate publicului general, cu mesaje ce vor implica comunitatea, în activități ce urmăresc creșterea gradului de toleranță și multiplicarea unor acțiuni de succes pentru bunăstarea cetățenilor.

Deja a fost realizată prima activitate comună tot în data de 25 septembrie 2018, cu un dublu spectacol teatral.

Evenimentul a demarat cu o piesa intitulată ”Teatrul unește”, prezentată la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, ce a adus în fața unui public de peste 300 de persoane, un grup de 30 de tineri elevi și profesori din Germania și România, respectiv din Landul Brandenburg și Regiunea Centru.

Prin muzică, mimă, text, dans și joc au fost aduse în centrul atenției importanța toleranței și a încrederii în oameni din diferite regiuni, necesitatea înțelegerii tradițiilor, a contextului național și uman din Europa, pentru a putea avea o bună interacțiune cu acțiunile celorlalți.

Cea de-a doua piesă interpretată în proiect, a fost un teatru în cinci acte, dinamic și de improvizație, pus în scenă de șase membri ai Asociației Forum Apulum alături de membri echipei Europe Direct Regiunea Centru, care au demonstrat sălii că implicarea și acțiunea în momente decisive sau situații civice, participarea la vot, aduce rezultate imediate pentru îmbunătățirea încrederii în sine, precum și pentru reconfigurarea unor evenimente în sensul dorit de către cel ce acționează.

Putem spune că, între Landul Brandenburg și Regiunea Centru, s-a dezvoltat o cooperare între parteneri egali, o bună colaborare europeană bazată pe simțul responsabilității, încredere și seriozitate. Ne dorim ca parteneriatul să continue cu succes și pe alte direcții pe lângă cele consolidate până acum.

Prin acest parteneriat al Centrelor Europe Direct, dorim să extindem colaborarea româno-germană pe noi domenii pentru cetățeni, cum sunt cele ale formării profesionale inițiale și al calificării profesionale pentru adulți.

Acest aspect l-am convenit încă de anul trecut la vizita doamnei Anne Quart, Secretar de Stat în Ministerul Justiției pentru Europa și Protecția Consumatorului.

Și, pentru că Regiunea noastră are tradiții nenumărate, avem și un bogat patrimoniu multicultural, vom încerca să găsim posibilități de acțiune bilaterală și în plan cultural, prin ateliere teatrale, colaborare între asociații și școli de muzică, concursuri sau dialoguri online”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Articolul precedentVIDEO: Record mondial omologat oficial la Alba Iulia
Articolul următorZiua Vârstnicului sărbătorită marți la cantina din Gara CFR

Comments are closed.