Filiala PNL Teleorman rămâne aproape de Ludovic Orban, cel care a dus partidul acolo unde îi este locul, la guvernare, și suntem loiali Partidului Național Liberal, a transmis liderul organizației, Costel Barbu. Acesta a mai precizat că orice neînțelegere se poate rezolva prin dialog și prin comunicare sinceră, în interiorul partidului.
„Principalul obiectiv al PNL este să asigure, prin majoritatea pe care o are în coaliția de dreapta, o guvernare responsabilă, profesionistă și aplicată pe nevoile reale ale României și economiei naționale.
Ludovic Orban rămâne Prim Ministrul care, în cea mai neagră și tensionată perioadă din istoria postdecembristă a României, și-a asumat responsabilitatea de a guverna o țară care se confrunta cu o pandemie inimaginabilă, ce a pus la grea încercare atât populația cât și mediul de afaceri, reușind împreună cu echipa sa performanțe remarcabile, atât în domeniul sănătății cât și economic,” a transmis liderul PNL Teleorman.
Acesta a amintit că lui Ludovic Orban îi revine principalul merit de a fi adus PNL, după o muncă incredibilă, înlăturând obstacol după obstacol, la guvernare, asigurându-i un mandat de 4 ani.
„Este obligația noastră, a tuturor liberalilor, să continuăm, alături de președintele PNL, Ludovic Orban, susținîndu-l cu toată hotărârea, proiectul liberal de reformare și modernizare a României.
Alături de Ludovic Orban, am simțit intensitatea fiecărei zile în care am mai câștigat o luptă cu boala ce acapara România, în care am ajutat antreprenorii să își salveze afacerile, în care am adus, prin proiectele deblocate, o rază de speranță în viața românilor și le-am redat încrederea în politica liberală.
Dragi colegi, dragi prieteni,
Filiala PNL Teleorman rămâne aproape de Ludovic Orban, cel care a dus partidul acolo unde îi este locul, la guvernare, și suntem loiali Partidului Național Liberal.
Orice neînțelegere se poate rezolva prin dialog, prin comunicare sinceră, în interiorul partidului.
Trăim vremuri grele, în care avem nevoie de unitate și de solidaritate!” și-a încheiat mesajul liderul organizației PNL Teleorman.
First off I would like to say fantastic blog! I had a quick question which I’d like
to ask if you don’t mind. I was curious to find out how you center yourself and clear your thoughts before writing.
I’ve had trouble clearing my thoughts in getting my
thoughts out. I do enjoy writing but it just seems like
the first 10 to 15 minutes are usually lost just trying to figure out how to begin. Any
suggestions or tips? Thank you!
Very great post. I just stumbled upon your blog and wished to mention that I have really loved browsing your weblog posts.
In any case I’ll be subscribing for your
rss feed and I am hoping you write again very soon!
This info is invaluable. Where can I find out more?
viagra australia buy online substitute for viagra substitute for viagra [url=http://genqpviag.com/]generic viagra for sale[/url] ’
order generic viagra online canada canadian pharmacy viagra quick delivery viagra in canada buy [url=http://llviabest.com/]generic. viagra[/url] ’
cheap prescription drugs legitimate online pharmacies pharmacy online mexico
where to buy viagra in philippines drug store viagra voucher medical pharmacy
canadian pharmacy cialis 20mg discount drugs online pharmacy tadalafil
cheap prescription drugs buy prescription drugs without doctor erectile dysfunction pills
canadian pharmacy kingcanadian viagra walmart pharmacy price check canadian pharmacy online viagra
buy drugs online overseas pharmacy forum prescription drugs without doctor approval
web medical information viagra sales cialis generic pharmacy online
before and after viagra cialis paypal viagra viagra professional sublingual
cialis, levetra, viagra for less viagra in united states diffents tipes of viagra
cash loans river falls wi moneysupermarket loans quick search results payday loan places in spokane wa
buying cialis in china cialis thailand kaufen consejos para tomar cialis
payday loans illegal in nj payday loan leads linkedin what happens if you don’t pay off a payday loan
how many payday loans can i get in alabama visa signature card cash advance how do i do a cash advance on my credit card
do cash advances affect your credit allied cash advance kenner need a payday loan for bad credit
actors in cialis commercials typical dose cialis how much is cialis with a prescription
cialis soft tabs 20mg cialis mastercard cialis 100mg from china
cialis overnight delivery cialis, levetra, viagra for less buying cialis online
fake viagra define viagra how often can you take viagra