OFICIAL: Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru Ministerul Sănătății

USR-PLUS a anunțat, astăzi, printr-un comunicat de presă, că Ioana Mihăilă este propunerea oficială pentru a prelua Ministerul Sănătății. 

USR PLUS o propune pe Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătății, pentru a prelua conducerea acestei instituții. Propunerea a fost înaintată premierului Florin Cîțu.

„Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic și cunosc îndeaproape care este situația din spitale și cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluții ferme și clare și asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat.

Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătății: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu și a medicinei de familie, precum și alocarea finanțărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esențial al mandatului meu”, a declarat Ioana Mihăilă.

Ioana Mihăilă s-a născut în 1980 și este de profesie medic primar endocrinolog și un cunoscut antreprenor în domeniul medical din județul Bihor, unde a pornit de la zero un mic cabinet medical care s-a transformat în câțiva ani într-o clinică de specialitate cu zeci de angajați, implicați în tratarea pacienților din județ, furnizând servicii medicale de o calitate evaluată la superlativ de instituțiile de specialitate.

Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Ioana Mihăilă s-a clasat între primii 100 de candidați pe țară la examenul național de rezidențiat, profesând ca medic endocrinolog în Cluj și în Oradea, iar în 2016 a promovat cu nota 10 examenul pentru obținerea gradului de medic primar. A coordonat caravane medicale prin care au fost oferite servicii medicale gratuite în satele din județul Bihor.

Ioana Mihăilă a fost numită în funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății la începutul anului 2021. În această calitate, a coordonat activitățile de gestionare a investițiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe și elaborarea componentei de sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență, cea mai importantă oportunitate de investiție în infrastructură de sănătate a României.

Ioana Mihăilă este căsătorită și are doi copii.

Articolul precedentIncendiu la Spitalul Județean Slatina – aproape 40 de persoane, în pericol
Articolul următorBilanț coronavirus: 3.006 de cazuri noi și 175 de decese. Vezi situația pe fiecare județ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.