O nouă veste foarte bună de la un oficial OMS – Varianta Omicron va aduce sfârșitul pandemiei în Europa

Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, care ar putea infecta circa 60% din populaţia Europei până în luna martie, a declanşat o nouă fază a pandemiei COVID-19 pe acest continent şi ar putea să-l apropie de deznodământul ei, a declarat duminică directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Europa, Hans Kluge.

„Este plauzibil că regiunea se apropie de un sfârşit al pandemiei”, a susţinut acesta într-o declaraţie acordată agenţiei France Presse, îndemnând însă în continuare la prudenţă, dată fiind adaptabilitatea virusului.

„Odată ce valul Omicron se va fi calmat, va exista timp de câteva luni o imunitate globală, fie datorită vaccinului, fie pentru că oamenii vor fi imunizaţi prin infectare şi va fi de asemenea o scădere ca urmare a sezonalităţii”, crede Hans Kluge.

Totuşi, a atras el atenţia, nu suntem \”\”într-o perioadă endemică\”\” a virusului SARS-CoV-2. \”\”Endemic înseamnă (…) că putem previziona ce se va întâmpla; or, acest virus ne-a surprins nu doar o dată. Trebuie aşadar să fim foarte prudenţi\”\”, a avertizat responsabilul OMS.

Varianta Omicron a coronavirusului, mai contagioasă decât Delta, este în prezent dominantă la nivel european, dar nu a înlocuit-o complet pe aceasta din urmă, care continuă să se răspândească în paralel cu Omicron.

„Omicron continuă să se răspândească pe planetă (…) Nu vă păcăliţi, Omicron provoacă spitalizări şi decese, şi chiar cazurile mai puţin grave sufocă sistemele de sănătate!\”\”, a atenţionat marţi directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

\”\”Această pandemie este departe de a se fi terminat şi, ţinând cont de creşterea incredibilă a Omicron în lume, este probabil să apară noi variante\”\” ale coronavirusului SARS-CoV-2, a subliniat el, atrăgând atenţia încă o dată că varianta Omicron nu este blândă. \”\”Probabil că, în medie, Omicron este mai puţin gravă, dar povestea că este o boală uşoară e înşelătoare, dăunează răspunsului global (împotriva pandemiei) şi costă tot mai multe vieţi\”\”, a remarcat Tedros, care s-a arătat preocupat în special de cazul ţărilor cu rate reduse ale vaccinării, acestea fiind mai predispuse la un număr mare al formelor grave de boală.

Articolul precedentOctavian Jurma atrage atenția asupra pericolului la care sunt expuși copiii în valul de infectări Omicron
Articolul următor24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.