O nouă înșelătorie face VICTIME printre bătrâni: metoda BURLANUL

Mare atenție cui deschideți ușa! Un bătrân din Alba a fost înșelat prin metoda „burlanul”. Escrocul a reușit să-i fure bătrânului din casă aproximativ 13.000 de lei, pretinzând că face niște reparații.

 

Un bărbat din Câmpia Turzii, care ar fi înșelat un vârstnic în contextul efectuării unor lucrări de reparație la burlanele casei a fost reținut de polițiști.

Potrivit IPJ Alba, la data de 7 septembrie 2021, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au identificat un bărbat de 22 de ani, din Câmpia Turzii, județul Cluj, ca persoană bănuită de săvârșirea unei înșelăciuni, cu un prejudiciu în valoare de 13.000 de lei.

Concret, pe 18 august 2021, acesta ar fi abordat un bărbat de 69 de ani, din comuna Mirăslău, căruia i-ar fi propus să îi repare jgheaburile de colectare a apei pluviale. La finalizarea lucrării, vârstnicului i-a fost cerută o sumă mult mai mare, iar pentru că acesta nu avea banii în casă, bărbatul l-a transportat la o bancă din Aiud de unde a scos suma respectivă pe care i-a înmânat-o. 

Prejudiciul a fost recuperat integral și restituit păgubitului.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentSărbătoare 9 septembrie: Sfinții Părinţi Ioachim şi Ana
Articolul următorȘedință de urgență la PNL. Planul ascuns al echipei Cîțu – plen pentru citirea moțiunii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.