O femeie de 71 de ani, îngrijită în cadrul secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, s-a vindecat de COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Pacienta a fost externată marți, 21 aprilie, după ce rezultatele a două teste, efectuate luni și marți în cadrul laboratorului propriu al SJU Alba Iulia, au ieșit negative.
 
Starea de sănătate a femeii va fi monitorizată, la domiciliu, de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Alba.

Acesta este al 11-lea caz diagnosticat cu COVID-19, tratat în cadrul SJU Alba Iulia, și declarat vindecat.

În prezent, în cadrul secției de boli infecțioase din cadrul SJU Alba Iulia, special amenajată pentru tratarea și îngrijirea pacienților bolnavi de COVID-19, mai sunt internați 11 pacienți pozitivi.

SJU Alba Iulia este unitate medicală aflată în linia întâi în ceea ce privește tratarea, diagnosticarea și îngrijirea cazurilor de COVID-19.

Articolul precedentUn angajat de la Uzina Mecanică Cugir cercetat penal pentru zădărnicire a combaterii bolilor
Articolul următorAndrei Năstase, președintele Platformei DA din Republica Moldova: „Moldova are nevoie de ajutorul real al României, Uniunii Europene și al Statelor Unite”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.