O femeie a condus cu permis fals timp de 8 ani

O femeie din Alba a fost judecată și condamnată definitiv la închisoare cu suspendare după ce a condus timp de aproape 8 ani autovehicule folosind un permis fals, obținut din Polonia.

Șoferița (C. P.) a fost sancționată contravențional de trei ori, în martie 2016, octombrie 2018 și noiembrie 2018, pentru încălcări ale unor reguli rutiere, fără ca polițiștii să își dea seama că permisul acesteia era fals.

În ianuarie 2019, femeia dorea să intre în țară, dar la vamă s-a descoperit că permisul emis de autoritățile din Polonia nu era în regulă. Românii au cerut lămuriri, iar autorităţile poloneze au transmis că femeia nu figurează în baza lor de date privind evidenţa permiselor. Ulterior, s-a realizat și un raport de constatare criminalistică din care a rezultat că permisul de conducere era contrafăcut.

„Fiind audiată în calitate de suspectă, a declarat că în cursul anului 2011 a cunoscut la o petrecere, o persoană din România, care a ajutat-o să se angajeze în Polonia, unde a locuit şi a lucrat o perioadă. Persoana i-a spus că o ajută să intre şi în posesia unui permis de conducere polonez, fapt pentru care aceasta a dus-o la o şcoală de şoferi în Cracovia. A plătit suma de 500 euro acelei persoane care i-a promis că îi va rezolva un permis de conducere și i-a înmânat, în copie, actul de identitate şi două poze”, a declarat românca anchetatorilor.

A mai susținut că după aproximativ două săptămâni a primit un permis de conducere categoria B, eliberat la data de 14 aprilie 2011, și a mai plătit suma de 300 de euro. Cu acest permis de conducere a condus pe teritoriul României şi pe teritoriul altor state, până în ianuarie 2019.

În faţa instanţei, femeia a declarat că a urmat cursurile unei şcoli de şoferi în Polonia, fiind ajutată de către prietenul ei de la acea vreme.

„Nu a putut preciza care este instituţia în cadrul căreia a urmat cursurile, dar a arătat că acestea s-au desfăşurat timp de o săptămână, iar la două săptămâni după finalizarea lor, i s-a adus permisul în România, deşi nu a încheiat o procură notarială în acest sens. În ceea ce priveşte modalitatea de examinare, a spus că a susţinut o probă teoretică de tip chestionar cu 10-15 întrebări, precum şi o probă practică, la care a participat instructorul cu care a urmat cursurile practice”, a mai afirmat femeia în cursul judecății.

Instanța respins apărarea șoferiței, în condițiile în care permisul de conducere se obține ca urmare a frecventării cursurilor unei școli de șoferi și după susținerea unui examen pentru verificarea aptitudinilor.

„Este de notorietate că permisul de conducere nu se obține plătind 800 de euro unei persoane fizice și predându-i o copie xerox de pe cartea de identitate și două poze. De altfel, apărarea inculpatei este neversomilă, aceasta declarând că nu poate preciza nici numele persoanei care i-a obținut permisul, nici numele școlii de șoferi unde pretinde că a urmat cursurile”, a precizat magistratul.

În final, în 25 ianuarie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia a aplicat, definitiv, pedeapsa de un an și 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de trei ani. A fost condamnată pentru trei fapte de conducere fără permis și trei de uz de fals. Două infracțiuni, cele din 2016, s-au prescris.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentDoi ani de închisoare cu suspendare pentru un hoț care a furat de două din aceeași locuință
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.