O BANCNOTĂ CU TEMA 185 DE ANI DE LA NAŞTEREA REGELUI CAROL I, LANSATĂ DE BNR

O bancnotă cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I, cu valoare nominală de 100 de lei, va fi lansată în circuitul numismatic de Banca Națională a României, începând de duminică, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României.

Potrivit BNR, bancnota are dimensiuni de 147 x 82 mm, culoare predominantă albastru, este imprimată în tehnică mixtă, plană şi relief, pe suport de polimer şi are o fereastră transparentă complexă.

Pe aversul bancnotei se regăsesc, în partea dreaptă, în prim-plan, portretul şi semnătura regelui Carol I, dedesubt, numele acestuia şi anii de viaţă, respectiv „Regele Carol I 1839 – 1914”.

În zona centrală, se află o reprezentare a reversului însemnului Ordinul „Steaua României” şi o scenă de luptă din timpul Războiului de Independenţă.

Tot pe avers mai sunt imprimate stema României, denumirea băncii centrale „Banca Națională a României” și medalionul cu sigla BNR.

Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală, jos, pe orizontală, în litere, „LEI UNA SUTÄ”; în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTÄ LEI” şi în dreapta sus pe verticală, în cifre „100”.

Semnăturile guvernatorului şi casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere. Data punerii în circulaţie, respectiv „1 decembrie 2024”, este imprimată pe verticală, în dreapta bancnotei. Pe fondul bancnotei, ce conține mai multe elemente de siguranță împotriva falsificării, sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.

Pe reversul bancnotei, compoziţia grafică include o reprezentare a statuii de la Peleş a regelui Carol I şi, în centru, o imagine a Castelului Peleş. Dedesubt este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”. În plan secund, în zona centrală, este reprezentat podul Carol I, de la Cernavodă.

Tirajul maxim, de 30.000 de bancnote

Tiirajul maxim pentru această emisiune numismatică este de 30.000 de bancnote. Preţul de vânzare al bancnotei aniversare este de 150 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare. Bancnotele au putere circulatorie pe teritoriul României, potrivit Agerpres.

Bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei, cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I, este inclusă într-un pliant de prezentare al cărui text este redactat în limbile română, engleză şi franceză.

Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare pentru colecţionare se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Articolul precedentAEI: LIBERALIZAREA PIEŢEI DE GAZE ŞI ELECTRICITATE POATE FI UN DEZASTRU PENTRU CONSUMATORI, ÎN LIPSA PREGĂTIRII
Articolul următorBOLOJAN: PNL PROPUNE REFORMA STATULUI ŞI A LUMII POLITICE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.