Noi mărturii CUTREMURĂTOARE ale victimelor fraților Tate: abuz fizic la limita TORTURII – Date din ancheta DIICOT

Apar noi mărturii halucinante ale victimelor fraților Tate. Procurorii au prezentat noi cazuri de violență extremă în dosarul controversaților proxeneți. Fosta polițistă, mâna dreaptă a milionarilor, ar fi lovit-o pe una dintre victime, deși era abia operată. În tot acest timp, milionarii britanici transmit mesaje din arest și acuză că România este o țară comunistă.

În dosarul DIICOT apare o mărturie care vorbește despre un abuz fizic la limita torturii, după ce una dintre victime ar fi chemat poliția. „Inculpata s-a supărat foarte tare pe C. pe motiv că a sunat la poliție, a mers în camera ei cu gândul de a o da afară și, pentru a evita să-i lase urme de violență pe corp, i-a ridicat brațul tocmai pentru că aceasta își făcuse recent implant mamar și astfel exista riscul de a i se desface operația”.

Tânăra agresată le-a povestit anchetatorilor că, după ce a ajuns la poliție, agentul care i-a preluat plângerea i-ar fi recomandat să se împace cu fosta lui colegă, ajunsă în anturajul fraților Tate. „A doua zi, când a mers la poliție pentru a fi audiată, a fost întâmpinată de un domn polițist tânăr, cu barbă, care i-a recomandat să se împace cu ele, spunându-i că o cunoaște pe inculpata R.L, deoarece au fost colegi și că le va chema la sediul poliției”.

Pe de altă parte, frații Tate fac declarații halucinante în fața procurorilor. Cei doi milionari proxeneți susțin că femeile care le-au adus tot felul de acuzații erau de fapt geloase și obișnuiau să le ceară mereu bani pentru cumpărături. Aceștia au mai susținut că ”femeile înțeleg să folosească sistemul judiciar pentru a pedepsi bărbații”. 

Frații milionari se află în arest preventiv, alături de alți două complice, în dosarul în care sunt acuzați de viol, trafic de persoane și formarea unui grup infracțional organizat. Procurorii au extins ancheta și îi cercetează și pentru spălare de bani. Pe 26 ianuarie, instanța a decis prelungirea arestării preventive pentru cei patru. Ei au contestat decizia, astfel că ea se va judeca pe 1 februarie, la Curtea de Apel București.

 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentCazierul judiciar se poate obține online, gratuit, de astăzi
Articolul următorȘedință DECISIVĂ la PSD: Negocieri pentru împărțirea ministerelor la ROCADĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.