Mort de beat s-a răsturnat cu tractorul în pârâu

La data de 28 iulie 2020, în jurul orei 23.45, Secției 9 Politie Rurală Câmpeni, au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, în albia unui pârâu din comuna Poiana Vadului, județul Alba, se află răsturnat un tractor.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 49 de ani, din comuna Vadu Moților, în timp ce conducea un tractor, pe DJ 93, pe raza comunei Valea Vadului, fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-a răsturnat în albia unui pârâu.

În urma accidentului, bărbatul de la volanul tractorului a suferit leziuni și a fost transportat la spital.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. 

Articolul precedentAccident rutier la Arieșeni: o tânără din Constanța a ajuns la spital după ce prietena ei s-a răsturnat cu motocicleta
Articolul următorNoul bilanț pentru 24 de ore: 1.182 de infectări, 377 de persoane în stare gravă și 30 de decese

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.