Minivacanță de revelion cu amenzi și permise reținute

Peste 150 de poliţişti din judeţul Alba au acţionat, zilnic, în minivacanţa prilejuită de trecerea în Noul An astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice şi nici accidente rutiere soldate cu decesul sau rănirea gravă a vreunei persoane.

Poliţiştii au utilizat, în medie, 70 de autospeciale, zilnic, din care 11 dotate cu aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

Măsurile luate de poliţiştii au făcut ca cetăţenii să petreacă în linişte, atât în noaptea de revelion cât și în primele două zile ale anului 2019.

În această perioadă, nu au fost înregistrate fapte de mare violenţă şi nici de tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar manifestările publice organizate pentru sărbătorirea Noului An s-au desfășurat într-un climat de siguranţă publică adecvat.

În ultimele 5 zile, poliţiştii din Alba au constatat 61 de infracţiuni şi au aplicat 246 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 92.570 lei, din care 38 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 198 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.

Au fost reţinute 18 permise de conducere, din care 7 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi unul pentru depăşirea, cu peste 50 de kilometri/oră, a limitei legale de viteză.

În urma activităţilor de combatere a activităţilor de comercializare ilicită a articolelor pirotehnice, poliţiştii au constatat 7 infracțiuni de operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

Totodată, poliţiştii au depistat două persoane care erau urmărite la nivel naţional.

În data de 30 decembrie 2018, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud, în timp ce acţionau pe DJ 107 D, pe raza localităţii Vama Seacă, l-au depistat pe un bărbat de 45 de ani, din comuna Hopârta, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.

I-a fost întocmit dosar penal.

La data de 31 decembrie 2018, în jurul orei 01.45, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj, în timp ce acţionau pe raza localităţii Crăciunelu de Jos, l-au depistat pe un tânăr de 19 ani, din Crăciunelu de Jos, în timp ce conducea un autoturism a cărui autorizaţie provizorie de circulaţie era expirată.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.

În aceeaşi zi, la ora 17.30, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei, în timp ce acţionau pe raza localităţii Veseuş, l-au depistat pe un tânăr de 19 ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Este cercetat penal pentru conducere fără permis.

Articolul precedentȘoferi prinși băuți la volan în minivacanța de revelion
Articolul următorUn bărbat beat și cu permisul suspendat din 2012 a provocat un accident în Cergău