Ministrul Ghinea anunță simplificarea şi îmbunătăţirea aplicaţiei pentru solicitarea fondurilor europene

Ministrul Priectelor Europene, Cristian Ghinea, anunţă, marţi, că au fost stabilite priorităţile pentru simplificarea şi îmbunătăţirea MySmis, aplicaţia pentru solicitarea fondurilor europene.

”Comisia de Tăiat Hârtii de la MIPE simplifică MySmis. Am cerut simplificare şi demarăm în forţă. Am ambiţia ca domeniul fondurilor europene să devină model de bună practică pe mai multe zone, debirocratizarea fiind una dintre ele. În urma propunerilor de eficientizare a procesului de depunere a proiectelor pe fonduri europene primite la minister, am stabilit priorităţile pentru prima etapă din procesul de simplificare a MySMIS”, a scris, marţi, pe Facebook, Cristian Ghinea.

Potrivit acestuia, priorităţile de simplificare sunt:

  1. Afişarea de statistici publice pentru fiecare apel – oricine va putea vedea în orice moment câte proiecte au fost depuse pentru apelul respectiv şi câte schiţe de proiecte sunt în lucru.
  2. Eliminarea completării în MySMIS a informaţiilor din CV – CV-urile vor fi încărcate în aplicaţie o singură dată, într-un format PDF standardizat, însoţit de documente justificative privind studiile şi experienţa expertului, raportat la poziţia vizată în proiect.
  3. Actualizarea codurilor COR (Clasificarea Ocupatiilor din Romania) – în prezent, în sistemul MySMIS nu sunt înregistrate o serie de ocupaţii apărute în ultimii ani, astfel că nu există o coerenţă între Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor şi aplicaţia MySMIS pe componenta de Resurse Umane.
  4. Posibilitatea de încărcare multiplă – Una dintre opţiunile cele mai cerute de utilizatori. Aceştia vor avea posibilitatea de a încărca în aplicaţie mai multe documente, în limita de 50 de MB, concomitent, şi nu câte unul, aşa cum funcţiona aplicaţia până acum.
  5. Introducerea sau îmbunătăţirea opţiunilor de filtrare, sortare şi căutare în interiorul aplicaţiei – printre soluţii: afişarea comunicărilor – primite şi trimise – în ordine cronologică, posibilitatea sortării achiziţiilor după partener, titlu, descriere, cod CPV, tip contract etc, astfel încât beneficiarii să identifice mai uşor dosarele de achiziţii de care au nevoie.

Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene a demarat, la finalul lunii februarie, un amplu proces de consultare cu beneficiarii şi personalul implicat în implementare şi evaluare pentru a centraliza propuneri de simplificare şi eficientizare a aplicaţiei informatice de gestiune a proiectelor europene, MySMIS.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentEXCLUSIV Raluca Turcan: 80% dintre pensionarii care dau în judecată statul câștigă
Articolul următor13 amenzi pentru cei care nu respectă perioada de prohibiție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.