Ministerul Finanțelor lansează luni, 6 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 6 – 21 iunie 2022, prin intermediul bãncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, care sunt listate la Bursa de Valori București.

Titlurile de stat în lei au scadențe de 1 an și 3 ani cu dobânzi anuale de 7,2% și respectiv 7,8%, iar cele în euro au scadențe de 1 an și 2 ani și dobândă anuală de 1,40%, respectiv 2,30%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

„Ministerul Finanțelor revine cu o nouă emisiune în cadrul Programului FIDELIS destinată investitorilor persoane fizice. În contextul economic actual, venim în întâmpinarea investitorilor prin oferirea unor dobânzi atractive, prin instrumente de economisire sigure și avem convingerea că împreună cu partenerii nostri putem asigura succesul unei noi emisiuni de titluri de stat pe piața de capital.” a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Titlurile de stat destinate populației sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacționate pe piața secundară interbancară. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Deținătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere (www.btcapitalpartners.rowww.bcr.rowww.brd.ro/mfpwww.alphabank.rowww.bvb.ro – Programul FIDELIS).

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentRomânii pot cumpăra titluri de stat Tezaur la dobânzi record de până la 7,8%
Articolul următorPrețurile apartamentelor, în creștere! Locuințele, un VIS pentru românii de rând

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.