Mezinii familiei regale, prinţul George şi prinţesa Charlotte, vor participa la înmormântarea bunicii loc, Regina Elisabeta a II-a

Prinţul George şi Prinţesa Charlotte se vor alătura celor peste 2.000 de persoane invitate la funeraliile Reginei Elisabeta a II-ala Westminster Abbey.

Luni dimineaţă, perioada în care oamenii au putut să vadă sicriul Reginei expus la Westminster Hall s-a încheiat, iar ultima persoană care a trecut pe la catafalc a afirmat că se simte ”privilegiată”, relatează BBC. Ceremonia este programată să înceapă la ora 11.00 (13.00, ora României).

George, în vârstă de 9 ani, şi sora sa, care are şapte ani, vor lua parte la procesiune împreună cu Familia Regală, mergând în urma sicriului atunci când va fi dus în biserică.

Înainte de slujbă, un clopot va bate la fiecare minut, pentru 96 de minute, marcând durata vieţii Reginei.

Lideri mondiali şi demnitari se vor aduna la biserica din secolul al XIII-lea pentru slujbă la ora 11.00 BST (13.00, ora României), Regele şi Regina consoartă vor conduce procesiunea, în urma sicriului Reginei.

Prinţul şi Prinţesa de Wales vor merge înaintea lui George şi a lui Charlotte, care o numea pe Regină ”Gan Gan”, urmaţi de unchiul şi mătuşa lor, Ducele şi Ducesa de Sussex, şi alţi membri ai Familiei Regale.

Fratela mai mic al lui George şi Charlotte, Louis, care are patru ani, nu ar urma să participe.

Slujba ar urma să includă muzică bisericească tradiţională şi lecturi din Bibile, cu o predică ţinută de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby.

Luni dimineaţă, perioada în care oamenii au putut trece pe la catafalcul Reginei s-a încheiat. Ultima persoană aflată la rând pentru a vedea sicriul Reginei Elisabeta a II-a înainte de funeralii a spus că ”înseamnă mult” să îşi prezinte omagiul.

Sarah Rogers, care a venit din Woodbridge, Suffolk, cu mama sa, Christine, a afirmat că Regina a fost ”o constantă în viaţa mea”.

Ultima persoană care a trecut pe la catafalcul Reginei a spus că a fost ”un adevărat privilegiu”.

Chrissy Heerey, membru al Forţelor Aeriene, din Melton Mowbray, a afirmat că ”a fost unul dintre punctele culminante ale vieţii mele”.

Sute de mii de persoane au trecut pe la sicriul reginei, procesiune care s-a finalizat în jurul orei 6.30 BST (8.30, ora României).

Ulterior, sicriul va fi dus la Westminster Abbey pentru înmormântare. Uşile abaţiei vor fi deschise pentru invitaţi la ora 8.00 (10.00, ora României).

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentCele 15 greșeli făcute după divorț
Articolul următorAlcoolul și comportamentul violent i-au adus unui bărbat din Aiud ordin de protecție provizoriu și dosar penal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.