Masca va fi OBLIGATORIE în școli atât pentru elevi, cât și pentru profesori

Elevii și profesorii vor trebui să poarte în permanență masca de protecție împotriva coronavirusului în școală. Anunțul a fost făcut marți seară de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în contextul în care cursurile vor fi reluate din 8 februarie. Decizia de redeschidere a școlilor va fi luată la nivelul fiecărei localități. 

Cîmpeanu a precizat că zilele următoare va apărea un ordin comun al Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii care va stabili regulile care trebuie respectate în unităţile de învăţământ.

”În acel ordin vor fi trecute, într-o manieră clară, aplicabilă, uşor de înţeles, toate aceste reguli care trebuie respectate. Din acest ordin, pot să vă spun cu siguranţă, nu se va face rabat de la obligativitatea portului măştii, spre exemplu. Permanent în spaţii interioare. Profesori şi elevi. În acelaşi timp, aş da exemplul unor sisteme de educaţie în care orele s-au desfăşurat fizic, cu efective întregi în clase, cu suprafeţe asemănătoare, dacă nu chiar identice cu cele din România, în care rata de infectare nu a crescut din cauza prezenţei fizice în şcoli. În acele şcoli, fiind ca în România, există bănci de câte doi elevi ,care stau unul lângă altul. Şi nu s-a întâmplat nimic, atâta vreme cât a existat această responsabilitate cu privire la portul măştii. Sunt 30 de elevi în clasă, grupaţi pe trei rânduri: zece, zece, zece pe fiecare rând. Doi în bancă, cinci bănci de câte doi. Aşa va fi şi la noi”, a explicat ministrul, la un post TV. 

În ce condiții va fi posibil sistemul hibrid după 8 februarie: 5 SCENARII

Cîmpeanu a insistat asupra faptului că purtarea măștii este ”esențială”, ”incomparabil mai importantă decât câţiva centimetri în plus sau minus între elevi.”

În ceea ce privește decizia de redeschidere a școlilor, ministrul a subliniat că va fi luată la nivelul fiecărei localităţi, nu pe judeţ.

”Decizia de deschidere a şcolii se va lua nu la nivel global, al judeţului, ci la nivel de localitate. Această situaţie va trebui să fie cunoscută foarte vizibilă. Ministerul Educaţiei va prelua pe site linkul cu situaţia unde sunt updatate datele epidemiologice, pe toate localităţile, în aşa fel încât fiecare părinte, elev, profesor să ştie ce va urma pentru săptămâna următoare. Evaluările vor fi făcute săptămânal, iar rata de infectare va fi luată în considerare pe ultimele 14 zile”, a adăugat Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a mai spus că, în prezent, un singur judeţ este în scenariul roşu, Timiş, iar acolo vor merge la şcoală doar preşcolarii şi elevii claselor I-IV, ceilalţi urmând să continue cursurile on-line, de acasă. Alte 17 judeţe sunt în scenariul verde, iar 24 sunt în zona galbenă.

Cursurile vor trece în online la 2 cazuri pozitive de Covid-19 într-o clasă. În ce situații se va suspenda activitatea unei școli după 8 februarie

Cîmpeanu a vorbit și despre eventualitatea apariţiei celui de-al treilea val al pandemiei. 
”Se vorbeşte despre valul trei. Valul trei nu vine de pe o zi pe alta, vine – din ce mi-au spus şi mie epidemiologii – într-o perioadă de o lună, o lună şi jumătate. Sperăm să nu fie cazul. Dar, dacă totuşi va fi acest trend ascendent, se va vedea. Nu va fi o decizie de pe o zi pe alta”, a precizat ministrul.

Citește și: ”VIDEO Klaus Iohannis, ANUNȚUL MOMENTULUI. Pe 8 februarie, SE REDESCHID ȘCOLILE”

Articolul precedentCHECK-IN. Capitala, oraș cu bulină roșie. Mii de clădiri ar avea nevoie de reabilitări
Articolul următorCÂND poate face rapelul o persoană care s-a infectat cu noul coronavirus în perioada dintre cele două doze de vaccin. CUM se poate reprograma

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.