Ludovic Orban dă asigurări că salariul minim creşte de la 1 ianuarie: „Va fi o creştere, lumea să stea liniştită”

Guvernul va creşte cu siguranţă salariul minim brut pe ţară de la 1 ianurie 2020, însă va lansa şi o analiză pentru determinarea unei proceduri de stabilire a creşterii salariului minim, a precizat premierul Ludovic Orban în cadrul unei conferinţe de presă la Ministerul Finanţelor Publice, informează Mediafax.

Întrebat dacă salariul minim pe economei va fi crescut de la 1 ianuarie 2020, prim-ministrul a spus: „Cu siguranţă. Vom lansa procedura de stabilire a creşterii salariului minim. Evident în baza unei analize serioase pentru că propunerea de creştere a salariului minim să se bizuie pe indicatori economici obiectivi, să se realizeze pe realitatea din mediul privat şi în mod evident, în cursul procedurii, vom consulta partenerii sociali”.

„Va fi o creştere a salariului minim. Lumea să stea liniştită”, a adăugat Orban.

Realizarea unui raport cu privire la creşterea salariului minim ar fi fost externalizată de liberali, iar această procedură descrisă de Orban ar implica gândirea unui mecanism care să propună un calendar pentru creşterea salariului minim brut pe ţară pe viitor în funcţie de competitivitatea pe plan extern şi local, de costurile cu forţa de muncă din sectorul privat şi de efectul asupra profitabilităţii companiilor.

PSD a avansat propunerea ca salariul minim brut să fie majorat cu 182 lei, la 2.262 de lei pentru angajaţii cu calificări scăzute şi medii şi cu 270 lei la 2.620 de lei pentru cei cu studii superioare de la 1 ianuarie 2020.

La 15 octombrie 2019 erau încheiate în economie 1.382.577 contracte de muncă cu normă întreagă la salariul minim brut de 2080 lei şi 313.823 contracte de muncă cu normă întreagă la salariul minim de 3000 lei, circa 26,2% din totalul de 6.468.163 contracte de muncă.

Articolul precedentTehnica pentru partide de amor de invidiat, dezvăluită de un medic ginecolog
Articolul următorDe joi se întrerupe furnizarea apei pe câteva străzi din Alba Iulia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.