Lucian Bode, despre măsurile de Paște: „Îi rog pe cei care nu participă la slujba de Înviere să rămână acasă”

Lucian Bode – ministrul de Interne îi îndeamnă pe românii care nu merg la slujba de Înviere să rămână acasă.

„Guvernul Florin Cîțu, prin Hotărâre de Guvern, a stabilit măsuri pentru sărbătorile de Paști. Pentru cei care vor merge la slujba de Înviere circulația pe timpul nopții este permisă în intervalul orar 22 – 5 dimineața. Magazinele vor rămâne deschise până la ora 20 în Vinerea Mare. Stațiunile de pe litoral și stațiunile montane vor fi deschise respectând toate regulile în vigoare, dar cu o capacitate de maxim 70% capacitate de cazare.

Sunt convins că milioanele de credincioși care vor participa la procesiunile religioase vor da dovadă de echilibru, de simț civic crescut, înțelegând că încă traversăm o perioadă critică. În noaptea de 1 spre 2 mai, circulația persoanelor este permisă doar pentru participanții la slujbele religioase. Subliniez acest lucru pentru a ruga pe cei care nu participă la slujba de Înviere să rămână acasă”, a declarat Lucian Bode, vineri, într-o conferință de presă la Cluj.

 
Articolul precedentRealitatea de lângă tine: cazul social al familiei Medeleanu. Micuții care cer șansa să meargă la școală
Articolul următorSe redeschide dosarul 10 August. Sebastian Cucoş, Cătălin Sindile şi Laurenţiu Cazan, anchetați din nou

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.