LEGILE PUTERII | Raluca Turcan: „Căutăm o soluție pentru pensiile speciale. Nu am în totalitate convingerea că nu vom avea blocaj la CCR”

Ministrul Muncii – Raluca Turcan a declarat, în emisiunea Legile Puterii, la Realitatea PLUS, că în momentul de față se caută soluții pentru pensiile speciale, având mai multe variante de lucru, dar nu garantează că guvernanții nu vor avea un blocaj la Curtea Constituțională a României (CCR).

„O temă la modă este aceea a recalculării pensiilor și ea este folosită în cheie politicianistă de cele mai multe ori. Făcând această evaluare profesionistă cu echipa de la minister, am ajuns la concluzia ca fiecare casă de pensii teritorială să reia aproximativ 6000 de dosare pe lună. E o muncă titanică și un subiect despre care s-a vorbit mult și s-a făcut extrem de puțin. S-au creat iluzii deșarte. Sunt oameni care după o viață de muncă nu se bucură nici de respect, nici de echitate, nici măcar de o speranță că la un anumit moment le va fi mai bine.

Cât privește ca timp recalcularea, nu aș vrea să iau în calcul o variantă de 4, 6 sau 8 ani. Noi vorbim deja de un viitor predictibil. Nu sperăm la câteva luni, că nu poți întrepta într-un timp atâ de scurt ce nu s-a făcut în ani întegi”, a declarat Raluca Turcan referitor la calcularea pensiilor.

Cât privește decizia CCR de miercuri, ministrul Muncii a spus: ”Ea statuează două lucruri, această contestare a majorării pensiilor cu 14 la sută pe care a făcut-o Guvernul Orban a fost făcută într-o habotnicie și nu au lăsat nimic în loc. Parlamentul va decide în final cu cât se majorează pensiile.

Spuneam câte dosare trebuie evaluate lunar, dar pentru a ajunge la aceste dosare trebuie să ai o evidență a pensiilor, pentru care îți trebuie personal. Și apoi să se apuce de modalitatea de calcul pentru care optează legiuitorul. Pensiile vor fi indexate cel puțin cu rata inflației în perioada următoare. Vreau să ajungem într-o solidaritate socială puternică. Până acum avem două legi care funcționează oarecum simultan”.

Întrebată ce va face cu pensiile speciale, ministrul a răspuns: ”Pensiile de serviciu au fost un subiect tabu. Prin modificări succesive în Parlament, s-au creat condiții favorizante și s-a ajuns la anomalii precum pensii de 78.000 lei în condițiile în care 900.000 de pensionari au pensie de 800 lei pe lună.

Căutăm o soluție. Sunt foarte sinceră, nu am în totalitate convingerea că nu vom avea blocaj la Curte. Aș vrea să găsim o variantă care să reglementeze lucrurile pentru viitor după care să găsim o soluție pentru cei care au ieșit deja în pensie. Sunt mai multe variante, nu vreau să lansez public acum. Să nu se înțeleagă greșit, nicio pensie nu este dată ilegal, doar că s-au creat condiții favorizante pe perioada în care au lucrat.

E o chestiune morală a societății noastre. Aceste discrepanțe uriașe nu au legătură cu partea de contributivitate la asigurarea pensiei. Când pe o pensie precum cea 87.000 lei contributivitatea era de 5.000 lei arartă că pur și simplu au sfidat condițiile”.

 


 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentLiberalizarea pieței de energie electrică: cine pierde, cine câștigă. Clauzele abuzive din noile contracte
Articolul următorDonald Trump, pus OFICIAL sub acuzare de Camera Reprezentanților din Statele Unite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.