Cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae la Blaj are loc tradiționalul „Târg al căciulilor”. Aproximativ 200 de comercianți și-au anunțat participarea la ediția din acest an a „Târgului căciulilor” de la Blaj.

Mii de vizitatori și sute de comercianți sunt așteptați joi, 6 decembrie pe Bulevardul Republicii din Blaj.

Peste 95% din cele 380 de locuri amenajate au fost deja rezervate, restul acestora urmând să fie închiriate înainte de startul târgului. Suprafața unui loc de comercializare a mărfii este de 3×3 m, mulți comercianți plătind deja pentru mai multe locuri.

Alături de tradiționalii „căciulari”, denumirea populară a comercianţilor de articole din blană, se vor afla comercianți cu o gamă variată de mărfuri: haine, jucării, încălțăminte, produse cosmetice, veselă, obiecte de feronerie, ornamente de Crăciun și bineînțeles, halvița și turta dulce, care de sute de ani reprezintă deliciul atât al celor mici, cât și al adulților.

Atestat documentar de peste 200 de ani, „Târgul căciulilor” este organizat, în fiecare an, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae.

Pe vremuri, la „Târgul Căciulilor” de la Blaj se făceau majoritatea cumpărăturilor de iarnă, căciulile şi articolele din blană fiind cele mai căutate, acest eveniment fiind şi cel care stabilea, oarecum, preţul produselor, care era valabil pe tot parcursul anului.

Astăzi, târgul de Moş Nicolae oferă o gamă mult mai amplă de produse, dar rămâne la fel de căutat de vizitatorii din toată zona Târnavelor.

Traficul autovehiculelor va fi oprit, începând de miercuri, 5 decembrie, de ora 15:00, până joi, 6 decembrie, ora 21:00, în zona centrală a Blajului, pe Bulevardul Republicii şi pe străzile Popa Şapcă, Timotei Cipariu, Astra, Mitropolit Andrei Şaguna și Episcop Ioan Lemeny.

Pe perioada desfăşurării Târgului Căciulilor, de la Blaj, polițiștii vor acționa cu efective suplimentare pentru menținerea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea evenimentelor negative.

La data de 6 decembrie 2018, cu ocazia desfăşurării, în municipiul Blaj, a tradiţionalului Târg al Căciulilor, peste 70 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Poliţie Municipiului Blaj şi de la secţiile de poliţie rurală arondate, vor acționa pentru siguranţa participanţilor la această manifestare.

Astfel, poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice şi arme, explozivi, substanţe periculoase vor fi prezenţi, în mijlocul comunităţii, pentru menţinerea climatului de siguranţă publică şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală.

În scopul asigurării fluenţei traficului auto şi pietonal în municipiul Blaj, în zona de desfășurare târgului, vor acţiona poliţiştii de la rutieră împreună cu poliţişti de la Poliţia Locală Blaj.

Totodată, pentru prevenirea accidentelor, pe principalele artere de circulaţie ce duc la Blaj, vor acţiona echipaje de poliţie rutieră, în filtre şi cu aparate radar.

Pentru ca acest eveniment să se desfăşoare fără evenimente negative, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă:

– Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei!

– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră!

– Dacă sunteţi victima unei infracţiuni, dacă aţi asistat sau aveţi cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte antisociale, adresaţi-vă celui mai apropiat poliţist sau sunaţi la 112.

Conducătorilor auto le recomandăm să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic;
– Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile şi să se asigure temeinic înaintea traversării;